55 la sută dintre companii apreciază că situația generată de pandemia COVID-19 în România este critică și foarte critică, arată un studiu realizat de compania de consultanță Valoria.

Dintre cele 440 de companii respondente, 41 la sută spun că, în următoarele luni din 2020, în România, lucrurile vor evolua extrem de defavorabil. Pentru 29 la sută dintre companii, perioada de recuperare estimată este de 9-12 luni, însă 37 la sută estimează că va fi de 12-24 de luni.

“Sondajul surprinde capacitatea de adaptare a companiilor și, până la urmă, a oamenilor. Adoptarea rapidă a funcționării în mediul digital a dislocat rutine și generat o anumită rezistență în prima fază. Ulterior, anxietatea legată de siguranța locului de muncă și lipsa de socializare a generat demotivare. Instalarea de noi competențe a devenit obligatorie din trei puncte de vedere: operațional, ca factor de motivare a oamenilor și ca mijloc de instruire pentru managementul eficinet al echipelor de la distanță. A avea angajații instruiți înseamnă creșterea implicării, productivității și competitivității companiei. Din studiu rezultă că sunt preferate training-urile ce susțin aceste obiective”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

În contextul digitalizării accelerate de migrarea multor operațiuni în mediul online, companiile sunt conștiente de noile provocări. Pentru angajați, actualizarea cunoștințelor pentru lucrul eficient și sustenabil de acasă este obligatorie. Pentru manageri, abilitățile de luare a deciziilor, project management și managementul echipelor la distanță sunt esențiale.

Redefinirea modalitaților de menținere a culturii organizaționale a companiei prin interacțiuni virtuale și luarea deciziilor în condiții de incertitudine sunt alte provocări ale managerilor. Companiile consideră că, pentru echipa de directori executivi, competențele ce trebuie crescute sunt cele care țin de strategii decizionale în situații de criză (79 la sută), management financiar în context de criză (75 la sută), managementul echipelor la distanță (71 la sută). 

Virtualizarea mediului de lucru a stimulat companiile să considere și mai mult că temele de care au în centrul lor comunicarea sunt relevante pentru echipa de manageri. Temele de training considerate relevante de companiile respondente pentru managerii lor sunt delegare de succes în echipele virtuale (72 la sută), tehnici avansate de vânzare și negociere (71 la sută), feeback și feedforward în mediul online (70 la sută).

“Rezultatele sunt cu atât mai interesante cu cât răspunsurile au fost oferite în contextul turbulent al pandemiei. Acum atenția este orientată spre siguranța angajaților și spre modalitățile de adaptare la acest nou context. Păstrarea avantajelor competitive, a culturii organizaționale, a reputației companiei și asigurarea unor rezultate bune depind de învățarea unor noi competențe. Companiile care, și în această situație, vor pune accentul pe training, vor avea numai de câștigat pe termen scurt, mediu și lung”, spune Elena Badea, Managing Partner Valoria.

Despre sondajul Valoria

Măsoară percepţia managerilor asupra temelor de interes, formatului, duratei, prețului cursurilor pentru instruirea angajaților și echipei de management. Are la bază un chestionar ce analizează percepţiile a 440 de manageri din companii cu activitate în zece industrii. Chestionarul a fost aplicat între 8 iunie și 15 iulie. Dintre respondenți, 14 la sută provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane euro, șapte la sută din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane, 21 la sută cu cifra de afaceri între 10-50 milioane, opt la sută cu cifra de afaceri între 2-10 milioane și 50 la sută sub două milioane de euro. 49 la sută dintre respondenți sunt CEO/ președinte/ director general.

DESPRE VALORIA BUSINESS SOLUTIONS

Este o companie de consultanță, training, și coaching. Misiunea sa este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. “Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul”, arată reprezentanții companiei.

Abonează-te la newsletter

Cele mai proaspete știri de pe AngajatorulMeu.ro, direct pe adresa ta de mail.

S-ar putea să-ți placă

Adio, România: nume “grele” pun lacătul pe fabricile de aici și pleacă în locuri mai “prietenoase”

Anunțul grupului Nestlé – care va renunța, până în mai, la unitatea…

O companie germană pleacă din România, după ce angajații au furat matriţe Lamborghini de 200.000 de euro

O fabrică de componente auto, deschisă în 2016, în România, de o…

Petiție pentru ca patronii de farmacii să fie doar farmaciști: peste 2.000 de semnături, în două zile

Mai mult de 2.000 de persoane au semnat o petiție online, lansată…

Se îngroașă gluma: germanii de la Rieker închid fabrica din România și trimit în șomaj 700 de oameni

Aproape 700 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă, după ce…