Psiholog: Românii nu socializează profesional online, fiindcă se simt mereu în concurenţă. 10 greșeli pe care le fac ei pe LinkedIn

de A M

Chiar dacă rețeaua socială a profesioniștilor, LinkedIn, este folosită de multe persoane pentru a construi relații utile cu alți specialiști din diverse domenii, în Europa de Vest și în America de Nord, doar 2,6 milioane dintre români folosesc acest instrument. În schimb, românii se află pe locuri fruntașe când vine vorba de folosirea Facebook, cu 9,6 milioane de abonați.

Psihologul Lenke Iuhoș crede că mulţi români nu se folosesc de reţelele profesionale online pentru a-şi face cunoscute realizările profesionale şi pentru a socializa cu alţi specialişti din aceeaşi breaslă sau parteneri, deoarece se simt în nesiguranţă şi cred că se află permanent într-o concurenţă cu alţii.

„Atunci când vorbesc cu alţi specialişti din acelaşi domeniu, se simt mai reticienţi şi nu vor să expună gratuit, în mediul virtual, toată priceperea lor, pentru că ei consideră că alţii le-ar lua locul sau clienţii. Din nefericire, românii folosesc mai mult social media strict pentru divertisment și mai puțin ca mijloace de augmentare a rețelei de influență sau a promovării aptitudinilor profesionale, în vederea stabilirii de noi parteneriate sau a construirii unor grupuri de lucru”, declară Lenke Iuhoș.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Specialistul în psihologia comunicării a remarcat cel puțin zece greșeli de strategie pe care le fac românii atunci când își gestionează profilul de LinkedIn. Lenke Iuhoș (foto) le recomandă următoarele:

  1. Nu trimite mesaje de tip spam către contactele tale.
  2. Nu încărca fluxul de știri cu prea multe postări. O postare relevantă pe zi este suficientă.
  3. Nu cere necunoscuților recomandări/ testimoniale.
  4. Nu intra în discuții contradictorii pe grupuri specializate.
  5. Nu trata LinkedIn în același mod în care tratezi Facebook sau Twitter. E total alt mediu.
  6. Nu lăsa incomplet profilul tău de LinkedIn.
  7. Nu te angaja în folosirea LinkedIn fără să ai o strategie și un obiectiv bine puse la punct.
  8. Nu folosi fotografii ce scot în evidență dimensiunea personală sau colocvială. Investește într-o ședință foto „profi”.
  9. Nu minți în ceea ce privește realizările tale profesionale. LinkedIn reprezintă CV-ul tău virtual.
  10. Nu confunda LinkedIn cu o rețea pentru persoanele care doar își caută un job. E mult mai mult decât atât.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.