Compania PwC România își întărește practica de taxe și impozite indirecte odată cu recrutarea Adinei Vizoli-Alexandru ca director în Departamentul de consultanță fiscală și juridică.
Adina Vizoli-Alexandru este un profesionist cu peste 15 ani de experiență în proiecte naționale și internaționale, în domeniul serviciilor profesionale. Este specializată în domeniul taxelor indirecte, al aspectelor legate de TVA, analizelor de impact axate pe regimul aplicării TVA la nivel național și al Uniunii Europene, soluții de eficientizare a aplicării taxelor, asistența clienților în fața organelor fiscale din România, în cadrul inspecțiilor fiscale și al procedurilor de verificare fiscală.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Adina Vizoli-Alexandru a absolvit Facultatea de Marketing de la Academia de Științe Economice din București și este pasionată de schi și călătorii. „Sunt încântată să mă întorc în PwC, o firmă-etalon, unde am avut bucuria să lucrez în anii mei de început și care și-a pus amprenta asupra vieții mele profesionale. Sunt convinsă că, prin soluțiile oferite de PwC, inclusiv prin utilizarea celor mai noi tehnologii digitale în domeniul consultanței fiscale, vom putea ajuta clienții să rezolve probleme importante, atât în propria companie, cât și la nivelul industriei în care activează”, afirmă Alina Vizoli-Alexandru.
PwC este o rețea de firme prezentă în 158 de țări, cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri.









