Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” este noul preşedinte al Academiei Române

Foto: Pop Rock House Events

Acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”, este noul preşedinte al Academiei Române, după Adunarea Generală de ieri. Mandatul de preşedinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deţine această funcţie de două ori.

Din 1996, Ioan-Aurel Pop este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă şi istoria artei al UBB, iar din 2012 este rector al acestei universităţi. A fost profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, INALCO, din Paris, Universitatea din Trento şi Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. În 1994-1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar între 2003 şi 2007 a condus Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Din 1990, este membru al Comisiei de istorie a relaţiilor internaţionale din cadrul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice (Milano), iar din 1999, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte (Paris). Este membru al Institutului pentru Întâlniri Internaţionale din Gorizia, al Ateneo Veneto, al Comitetului ştiinţific de la Institutul pentru cercetări de istorie socială şi religioasă din Vicenza, Italia, al Academiei Europene de Ştiinţe şi Artă (Salzburg), al International and Adult Continuing Education (IACE) Hall of Fame, al Colegiului Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, dar și membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei și membru titular al Accademia Nazionale Virgiliana din Mantova.

Vorbitor de franceză, engleză, italiană, germană şi maghiară, este membru în numeroase colegii şi consilii de redacţie, și a publicat peste 50 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate şi publicaţii de cultură.

A fost distins, printre altele, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Preşedintelui Românei, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, Ordinul “Palmes Academiques”, în grad de Cavaler, din partea Republicii Franceze, şi Ordinul “Steaua Italiei”, în grad de Comandor, din partea Republicii Italiene.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share