Cred că cea mai frecventă întrebare pe care am primit-o în ultimele două luni a fost referitoare la domeniile de activitate mai puțin afectate în această criză, sau chiar beneficiare ale acestei recesiuni.

Rudolf Vizental
CEO @ ROCA Investments
Este un subiect care mă preocupă, o întrebare la care revin mereu. Am încercat să identific o serie de activități cu potențial de revenire rapidă, sub mențiunea că tot ce scriu în această perioadă scriu cu creionul – ca să putem șterge mai ușor, în caz că ne răzgândim. Fiindcă nimic nu este foarte sigur, clar, valabil pe o perioadă mai lungă.
Ar fi o mare eroare ca în această perioadă să analizăm doar influența pandemiei și să ignorăm celelalte forțe ce acționează simultan, unele independente, altele interconectate. Se conturează o serie de tendințe globale, care vor genera efecte în lanț:
- Globalizarea, până mai ieri un proces ireversibil, astăzi suferă modificări structurale semnificative. Pandemia nu a creat aceste probleme, ci doar le-a scos la suprafață. O cconomia mondială bazată pe a produce tot ce se poate în China, nu mai este considerată o variantă funcțională;
- China pierde ceea ce se numește soft power – capital de simpatie și încredere, dar câștigă hard power – forță economică și politică, ca urmare a slăbirii economiilor US și EU.
- UE este afectată de o criză proprie, dată de reglementările privind modalitatea de intervenție și funcționare.
- Impactul modificărilor climatice se accelerează, devine tot mai conștientizat și luat în calcul la fiecare decizie importantă. Inclusiv criza COVID este conectată cu modificările climatice;
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Pornind de la aceste ipoteze, am identificat o serie de domenii care au potențial de a transcede perioadelor de dificultate și care își vor reveni mai repede ca altele. În funcție de viteza de revenire și de intensitatea revenirii, am încercat și o reprezentare grafică. În opinia mea, este mai importantă o revenire mai puțin rapidă, dar de intensitate mai mare și cu efecte pe termen lung, decât o revenire rapidă, dar de mică intensitate.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Nu am pus printre domeniile cu potențial de creștere tehnologia (high-tech), nu pentru că nu ar fi importantă, ci tocmai datorită importanței sale. Tehnologia nu mai este un domeniu de sine stătător, ea trebuie să devină parte din fiecare domeniu de activitate ce țintește o strategie pe termen lung.
Indiferent dacă aceste aspecte sunt mai mult sau mai puțin valabile, există câteva reguli cu caracter de lege:
- Nu toate companiile dintr-un domeniu afectat vor merge prost. Vor fi unele care se vor dezvolta împotriva curentului. Este valabilă și reciproca, adică într-un domeniu care beneficiază de pe urma schimbărilor generate de această criză vor fi companii care vor avea evoluții negative. Adică, nu tot ce e food se și mănâncă.
- Nici un domeniu de activitate nu funcționează independent, izolat. Există o strânsă legătură între ele și un efect de domino latent. Astfel, domeniile afectate le pot contamina oricând pe cele neafectate direct, iar cele ce performează mai bine pot avea efect pozitiv asupra celorlalte.
- La capătul lanțului fiecărui domeniu de activitate stă consumul (și investițiile). Un consum afectat puternic de capacitatea de cumpărare a populației și a lipsei de încredere în viitor va afecta toate domeniile de activitate. Probabil cea mai mare problemă va fi șomajul – nivelul său ridicat va impacta pe termen lung întreaga economie.
Toate aceste aspecte trebuie înțelese într-o dinamică continuă. Iar dacă am început cu o imagine din Matrix, cel mai bine ar fi să închei în același ton: „Unfortunately, no one can be told what the Matrix is. You have to see it for yourself”. (Morpheus).