Românii au cea mai scurtă viață profesională din Uniunea Europeană

de A M

În Uniunea Europeană, durata medie estimată a vieții profesionale pentru tinerii de 15 ani și peste acest nivel a fost de 37,2 ani, în 2024.

România este la coada clasamentului, cu o durată medie a vieții profesionale de 32,7 ani, arată datele publicate de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

În șase state membre UE, durata medie estimată a vieții profesionale este de 40 de ani și mai mult: Țările de Jos (43,8 ani), Suedia (43), Danemarca (42,5), Estonia (41,4), Irlanda (40,4) și Germania (40). Cea mai scăzută durată medie a vieții profesionale se înregistra, anul trecut, în România (32,7 ani), Italia (32,8), Croația, Grecia și Bulgaria (34,8).

Repartiția pe sexe arată că durata medie estimată a vieții profesionale este mai mare în rândul bărbaților (39,2 ani în UE), decât în rândul femeilor (35 ani), notează Agerpres.

Cea mai ridicată durată medie a vieții profesionale pentru bărbați era de 45,7 ani în Țările de Jos, 44,2 în Danemarca și 40 în Suedia, iar cea mai scăzută în România (35,9 ani), Croația, Bulgaria (36). Pentru femei, cea mai ridicată durată medie a vieții profesionale era de 42,2 ani în Estonia, 42 în Suedia și 41,8 în Țările de Jos, iar cea mai scăzută în Italia (28,2 ani), România (29,2) și Grecia (31,1).

În ultimii zece ani, durata medie estimată a vieții profesionale în Uniunea Europeană a crescut cu 2,4 ani, de la 34,8 la 37,2 ani.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.