Filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României intră într-o nouă etapă de dezvoltare.
Din 7 august, Gabriel Florin Bulumac a fost numit în funcția de director general, cu un mandat strategic: inițierea procesului de internalizare a Romfilatelia în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca actor modern și competitiv pe piață.
Internalizarea vizează integrarea Romfilatelia într-un ecosistem mai coerent și eficient al Poștei Române, care presupune reorganizarea funcțională, optimizarea proceselor decizionale și alinierea la strategia corporativă a companiei-mamă. Scopul este o administrație mai suplă, cu reacție rapidă la cerințele pieței și la dinamica mediului cultural și economic contemporan.
- Studiu: Românii vor transparență salarială, însă doar opt la sută dintre angajați își cunosc grila de salarizare
- Femeile reprezintă un procent record de 62 la sută din noua promoție Bucharest Executive MBA, programul oferit de WU Executive Academy
- Workadis Group are un nou Business Development Director – Europe
„Romfilatelia poate deveni nu doar un simbol cultural național, ci și un vector economic integrat într-o viziune modernă. Internalizarea în Poșta Română va eficientiza resursele și va deschide drumul către noi parteneriate și piețe. Pe termen mediu, ne propunem o transformare profundă, axată pe digitalizare, diversificare și atragerea unui public tânăr și internațional”, declară Gabriel Florin Bulumac.
Cu o experiență de peste 12 ani în industria bunurilor de larg consum și șase ani la Poșta Română, Gabriel Florin Bulumac a coordonat, din 2021, Departamentul Clienți și Vânzări, unde a reușit o creștere semnificativă a veniturilor prin atragerea de clienți majori și relansarea unor colaborări abandonate de peste un deceniu.
Anterior, a fost, timp de trei ani, director al Sucursalei Fabrica de Timbre, unde a implementat tehnologii de ultimă generație și a modernizat procesele de producție, inclusiv prin dezvoltarea liniei tehnologice de inserare automată și echipamente de tipar digital.
