Poșta Română își mută sediul în Calea Giulești, după ce a eliminat trei sferturi dintre posturile de la nivel central

de A M

Compania Națională Poșta Română a încheiat procesul de relocare a administrației centrale în sediul din Calea Giulești – un moment-cheie în procesul de eficientizare a activității companiei.

Poșta Română a implementat o restructurare profundă a aparatului administrativ și a eliminat 75 la sută dintre posturile de la nivel central – de la 1.200 la 300 de angajați. La nivel național, numărul total de angajați a fost redus cu 18 la sută, de la 25.000, în iunie 2021, la 20.500.

De la începutul lui 2025, numărul angajaților din administrația centrală s-a diminuat cu 67 de posturi, respectiv 20 la sută. Acesta înseamnă o economie anuală de circa zece milioaned de lei la bugetul companiei.

Echipa de conducere a companiei a dorit ca centrul de comandă să fie integrat cu hub-ul logistic și de curierat regional București – aflat în plin proces de modernizare – și cu Sucursala București. Fostul sediu, din Bd. Dacia, a fost deja scos la închiriere, o măsură pentru reducerea costurilor fixe și generarea de venituri suplimentare.

„Relocarea administrației centrale reflectă angajamentul nostru ferm pentru o Poștă Română modernă și eficientă. Am reconfigurat structura administrativă pentru a fi mai suplă și mai funcțională, iar apropierea de centrul logistic ne permite să integrăm procesele și să răspundem mai rapid cerințelor clienților. Este un pas esențial spre transformarea companiei într-un actor relevant în era digitală”, declară Valentin Ștefan, director general Poșta Româă.

Poșta Română a investit peste 150 de milioane de lei în modernizare și retehnologizare, cu accent pe reconstrucția infrastructurii logistice. Până acum, a achiziționat opt echipamente de sortare de ultimă generație. Patru au fost deja instalate în hub-urile din Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara și Galați. Odată cu finalizarea acestor investiții, Poșta Română va avea capacitatea de a procesa circa 500.000 de colete pe zi.

Compania operează șapte hub-uri logistice și de curierat regionale, în București, Craiova, Iași, Brașov, Galați, Cluj-Napoca și Timișoara.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.