Compania românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider local în domeniu își consolidează departamentul de vânzări și marketing prin numirea lui Gabriel Mușat în funcția de director de Strategie și Dezvoltare.
Pe lângă atragerea lui Gabriel Mușat în companie, la nivel intern, Marius Pârvu și Sorin Mirițescu au fost promovați în pozițiile de director Direcție Servicii de Securitate a Informației și director Direcție Cercetare-Dezvoltare.
„Safetech Innovations se află într-o etapă de dezvoltare accelerată, prin extinderea la nivel internațional în Marea Britanie, SUA și Emiratele Arabe Unite, unde avem o prezență fizică, dar și în alte țări, prin realizarea de parteneriate cu companii locale. Pe lângă extinderea globală, avem în vedere și continuarea consolidării poziției de lider la nivel local în domeniul securității cibernetice”, explică Victor Gânsac (foto), președintele Consiliului de Administrație și CEO al Safetech Innovations.
Safetech Innovations se află într-o etapă de dezvoltare accelerată, prin extinderea la nivel internațional în Marea Britanie, SUA și Emiratele Arabe Unite, unde are o prezență fizică, dar și în alte țări, prin realizarea de parteneriate cu companii locale. Pe lângă extinderea globală, are în vedere și continuarea consolidării poziției de lider la nivel local în domeniul securității cibernetice.
Gabriel Mușat are o experiență de peste 30 de ani în IT&C, în servicii tehnice pentru rețele de comunicații, centre de date și sisteme de securitate IT, vânzări de soluții IT, marketing și management. Este unul dintre fondatorii integratorului IT Datanet Systems, pe care l-a administrat până anul acesta. La Safetech Innovations, va fi responsabil de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu clienții existenți și potențiali și creșterea cotei de piață a companiei la nivel național.
Marius Pârvu s-a alăturat Safetech Innovations în 2017 și are o experiență de peste 20 de ani în domeniul IT și securității informațiilor, în special în cercetarea și furnizarea de servicii de securitate, precum cursuri de conștientizare a securității, evaluarea de vulnerabilități din companii, inginerie socială, criptografie, securizarea serverelor și a dispozitivelor mobile și investigații forensic.
Sorin Mirițescu face parte din echipa Safetech Innovations din 2019. Are o experiență de peste 20 de ani în IT&C, timp în care a deținut funcții tehnice și de management și a fost implicat în proiecte complexe, în domenii precum dezvoltarea de software, securitatea informațiilor, rețele de comunicații și infrastructură IT. Activitatea sa este axată pe analiza, proiectarea și dezvoltarea arhitecturilor complexe de securitate, colectare și integrare de date, inginerie software, cercetare și dezvoltare în domeniul securității cibernetice.
De la începutul acestui an, activitatea Safetech Innovations a crescut semnificativ pe fondul solicitărilor tot mai ridicate pentru servicii și soluții de securitate cibernetică. Clienții noi și cei recurenți s-au orientat în această perioadă către serviciile de securitate cibernetică pentru creșterea nivelului de protecție, dar și pentru identificarea vulnerabilităților și riscurilor, realizarea de evaluări de conformitate, urmând ca investițiile să fie efectuate după elaborarea planurilor de măsuri rezultate în urma acestor activități. Tot mai mulți clienți investesc în soluții de securitate cibernetică în urma elaborării unui astfel de plan de măsuri. Conducerea companiei se așteaptă ca solicitările în această direcție să-și continue trendul ascendent, aspect ce va contribui la creșterea cifrei de afaceri a companiei, precum și a profitabilității.
