Compania Saint-Gobain va construi a doua linie de producție a plăcilor de gips-carton la Turda.
Investiția de aproximativ 45 de milioane de euro vizează creșterea capacității de producție a plăcilor din gips-carton, pentru a satisface nevoile în creștere ale pieței din România și din țările Europei Centrale și de Est, dar și pentru consolidarea poziției de lider a Grupului Saint-Gobain pe piețele de construcții ușoare. Noua linie va fi operațională în aprilie 2023.
“Suntem o companie internațională, dar și multi-locală, pe deplin integrată în piețele în care activăm, pentru a le susține vitalitatea economică și pentru a contribui la construirea unei lumi mai echitabile și mai durabile, deschise și antrenante. Noua investiție, ca și investițiile anterioare realizate în România, contribuie la scăderea semnificativă a amprentei de carbon, prin soluțiile oferite, ce ajută la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, și prin reducerea transportului din alte țări, ceea ce susține obiectivul nostru de a atinge nivelul de zero emisii nete de carbon până în 2050”, declară Ovidiu Păscuţiu, CEO Grupul Saint-Gobain în România.
În România, Saint-Gobain are circa 1.800 de angajați și oferă o gamă largă de soluții și sisteme, cu 22 de linii de producție pentru plăci de gips-carton, ipsosuri, vată minerală de sticlă și bazaltică, mortare, sticlă pentru construcții, vitraje auto și abrazivi în 12 situri industriale.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele