Salariile în România au crescut de aproape trei ori mai mult decât media din UE, în 2022

de A M

În 2022, salariul mediu orar este estimat la 22,9 euro în Uniunea Europeană şi la 25,5 euro în zona euro, ceea ce înseamnă că, faţă de 2021, a crescut cu 4,4 la sută în UE şi cu patru la sută în zona euro, arată datele publicate de Eurostat.

Și în zona euro, şi în UE, salariul mediu orar şi salariile exprimate în monedele naţionale au crescut. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (16,4 la sută), Bulgaria (15,5 la sută), Lituania (13,4 la sută) şi România (12,3 la sută). La polul opus, cele mai mici creşteri salariale au fost înregistrate în Danemarca (2,2 la sută), Italia, Malta şi Finlanda (toate cu 2,3 la sută).

În 2022, față de 2021, în UE, salariul mediu orar a crescut cu 3,2 la sută în sectorul non-business, cu 4,9 la sută în sectorul de business, cu 4,6 la sută în industrie, cu 5,2 la sută în construcţii şi cu cinci la sută în servicii. Activităţile economice care au înregistrat cele mai mari creşteri ale salariilor medii orare au fost înregistrate în industria extractivă (9,6 la sută), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6,4 la sută), furnizarea de electricitate, gaze, căldură şi aer condiţionat şi activităţi financiare şi de asigurări (ambele cu o creştere de 5,6 la sută).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.