luni, iulie 20, 2026

Schneider Electric are un nou director de vânzări

de A M

De luna aceasta, Cristian Deaconu a preluat poziția de director de vânzări Distribuitori Oficiali Schneider Electric, rol ocupat anterior de Lucian Enaru, actualul director general Schneider Electric România și Republica Moldova.

Cristian Deaconu are o experiență de aproape zece ani în echipa Schneider Electric și a ocupat diverse poziții de management. Cea mai recentă este cea de Quality, Business Intelligence & Training Manager în Centrul de Suport Clienți.

„Cu o expertiză tehnică variată, foarte bune abilități de relaționare cu clienții, dar și capacități dovedite de project management, Cristian este pregătit de o nouă provocare în cariera sa, canalizându-și acum abilitățile spre zona de vânzări, în care a mai activat în trecut. O valoare adaugată pe care o aduce în ceea ce privește nevoile clienților o reprezintă și cunoașterea în detaliu a gamei de produse și soluții Schneider Electric”, precizează conducerea companiei.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Absolvent al Universității Politehnica din București – Facultatea de Inginerie, Cristian Deaconu a obținut calificări suplimentare în acest domeniu, la Security Sistems ARTS România. Deține și certificarea de Trainer oferită de Romanian Training Institute si certificare Lean de la IASSC.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.