Spune-mi unde trăiești, ca să-ți spun cu cât îți tai salariul: angajații Google care lucrează de acasă ar putea primi bani mai puțini

Angajaţii motorului de căutare online Google, care înainte de pandemie lucrau în acelaşi birou, ar putea să primească salarii diferite dacă vor face trecerea permanentă la munca de acasă. Cei care sunt nevoiţi să facă o navetă îndelungată până la birou vor fi cei mai afectaţi, arată documente interne consultate de Reuters.

Google, o divizie a grupului Alphabet Inc, se diferenţiază de alte companii prin faptul că pune la dispoziţia angajaţilor un instrument intern de calcul, ce le permite să vadă efectele schimbării adresei asupra salariului.

În practică, unii angajaţi care lucrează remote, în special navetiștii de la distanţe mari, ar putea să sufere o reducere a salariului fără a-şi schimba adresa. “Pachetele noastre salariale au fost mereu influenţate de locaţie şi mereu am plătit salarii mai mari decât cele de pe piaţa locală de unde lucrează un angajat”, declară un purtător de cuvânt de la Google, care adaugă că salariul va diferi de la un oraş la altul şi de la un stat la altul.

Un angajat care a dorit să-şi păstreze anonimatul, şi care în mod normal face naveta între biroul Google din Seattle şi o localitate din apropiere, ar urma să sufere o diminuare cu circa zece la sută a salariului dacă va lucra de acasă full-time, potrivit estimărilor instrumentului de calcul Work Location Tool, lansat de Google în iunie, notează Agerpres.

Acest angajat, care înainte se gândea să lucreze remote, acum a decis să vină la birou, deși naveta durează două ore. “E vorba de o reducere a salariului similară cu majorarea pe care am primit-o la ultima promovare. Nu am muncit din greu pentru a fi promovat şi apoi să-mi fie diminuat salariul”.

Potrivit unor capturi de ecran, consultate de Reuters, cu salariile calculate de instrumentul de calcul propus de Google, un angajat care trăieşte în Stamford, Connecticut, la o oră cu trenul de New York, ar urma să fie plătit cu 15 la sută mai puţin dacă va lucra de acasă, în timp ce un coleg din acelaşi birou, care trăieşte în New York, nu ar suferi o reducere dacă va lucra de acasă. Capturile de ecran arată diferenţe cuprinse între cinci şi zece la sută pentru Seattle, Boston şi San Francisco.

Interviurile derulate de Reuters cu mai mulţi angajaţi de la Google arată tăieri de salarii de până la 25 la sută pentru cei care lucrează remote dacă se mută din San Francisco în zone rezidenţiale comparabile ca preţ din acelaşi stat, precum Lacul Tahoe.

Jake Rosenfeld, profesor de sociologie la Universitatea Washington din St. Louis, spune că politica salarială a celor de la Google trage un semnal de alarmă cu privire la cine va resimţi mai acut impactul. “E clar că Google nu este nevoit să facă acest lucru. Google i-a plătit pe aceşti angajaţi la 100 la sută din salariul lor anterior. Nu se poate spune că nu-şi permite să-şi plătească angajaţii care decid să lucreze remote cu acelaşi salariu pe care îl primeau anterior”, a spus Jake Rosenfeld.

Acesta este un experiment tot mai frecvent în Silicon Valley, care deseori stabileşte tendinţele pentru alţi mari angajatori. Facebook şi Twitter au redus şi ei salariile pentru angajaţii care lucrează remote şi care s-au mutat în zone rezidenţiale mai accesibile, în timp ce companii mai mici, precum Reddit şi Zillow, au făcut trecerea la un model de plată dependent de locaţie și citează avantajele pe care le oferă acest model când vine vorba de angajarea, păstrarea şi diversitatea personalului.

Articolul anterior

Société Générale Global Solution Centre are un nou CEO în România

Articolul următor

Efectele muncii remote: angajații lucrează și în vacanță, au proiecte pe lângă job și sunt mai deschiși să devină freelanceri

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share