Business International School of Management București (BISM) lansează, anul acesta, ECHO School, un program de licență care își propune să formeze viitori specialiști în dezvoltarea de jocuri, o industrie care a înregistrat în România, în 2022, o valoare de piață de 332 milioane de dolari, iar la nivel internațional a depășit industria de film sau de entertainment.
În 2024, ECHO School așteaptă prima promoție de studenți care vor putea alege între trei specializări: design dezvoltare de jocuri, programare, respectiv artă și animație. Programele de licență durează trei ani. Absolvenții vor primi o diplomă recunoscută la nivel internațional, certificată de Universitatea Abertay din Marea Britanie, una dintre cele mai prestigioase universități dedicate gaming-ului la nivel mondial.
Conform unei analize realizate de compania de cercetare IZI Data, la comanda BISM, pentru a testa motivele alegerii universității în rândul elevilor de liceu și părinților lor, trei din zece elevi au ales spontan gaming-ul ca domeniul în care vor să-și dezvolte cariera din alte 16 discipline menționate în interviuri. 51 la sută dintre elevi și 62 la sută dintre părinți consideră o potențială carieră în gaming foarte atractivă și apreciază într-o proporție de peste 60 la sută, în ambele segmente, programele de licențiere în acest domeniu.
- BMW TechWorks inaugurează Science Café, hub-ul de co-creare și dezvoltare de proiecte inovatoare pentru studenți și tineri pasionați de tehnologie
- JTI România numește un nou Director de Marketing
- Black Friday cu reduceri de neratat la Vegis, Niavis, Workspace Studio, Bringo și Complice
După ce le-a fost prezentat modelul ECHO School, aspectele cele mai apreciate de cei intervievați au fost diploma recunoscută la nivel internațional, după cei trei ani de studiu (68 la sută pentru elevi și 67 la sută pentru părinți), șansele mari de angajabilitate (46 la sută elevi, 54 la sută părinți) și faptul că este certificată de o universitate din Marea Britanie (menționat de 35 la sută dintre părinți).
“Cu un curriculum inovator și o abordare axată pe practică, ECHO School va fi punctul de plecare în cariera tinerilor pasionați de acest domeniu. Sunt o fană a acestei fascinante industrii, mă joc activ de la șase ani și sper ca, prin know-how-ul și experiența pe care le vom oferi din septembrie 2024, să avem cât mai multe jocuri de succes create, produse, desenate și programate de români, pe care să le joace pasionații din toată lumea”, spune Laura Lăzărescu, CEO ECHO School.
Direcții de studiu și detalii curriculare pentru viitorii creatori de jocuri
Ca să satisfacă nevoile diverse ale industriei și pentru a oferi o formare completă, ECHO School propune trei programe de studiu, ambele cu o durată de trei ani:
- Game Design & Development. Studenții vor lucra alături de artiști, programatori și alți specialiști, în echipe de dezvoltare a jocurilor, și vor aprofunda studiul contextului istoric și al fundamentelor designului de joc, teoriei interacțiunii și narative. Programul este creat ca să sprijine dezvoltarea de abilități profesionale în design de nivel, dezvoltare de concept, management de proiect și antreprenoriat. Studenții vor dobândi cunoștințe despre cum sunt concepute, dezvoltate și comercializate produsele de divertisment interactiv.
- Game Engineering. Are ca scop perfecționarea abilităților în programarea jocurilor, inteligența artificială aplicată în gaming, programarea în rețea și design-ul de interfață, pentru a se asigura că studenții se familiarizează cu motoarele și tehnologiile standard din industrie. Programul se mândrește cu cea mai bună instruire în domeniu, printr-o îmbinare a experienței practice cu cea academică, și este conceput să evolueze odată cu schimbările din industria jocurilor și cu avansul tehnologic. Programul de Game Engineering se asigură că absolvenții vor fi instruiți corespunzător pentru o carieră în sectorul industriilor creative.
- Computer Arts & Animation. Modulul este conceput pentru a dota studenții cu abilitățile practice, cunoștințele teoretice și uneltele creative necesare pentru a explora și pentru a dezvolta practica în artele digitale. Acoperă un spectru larg de conținut creativ și include designul și producția pentru jocuri pe computer, ilustrații digitale, artă conceptuală, animație și efecte vizuale. Prin urmare, acest modul este ideal pentru cei care aspiră să fie la frontiera inovației în arta digitală și animație și le oferă posibilitatea să-și formeze și să-și rafineze talentul într-un mediu dinamic și modern.
Până pe 15 februarie, viitorii studenți pot beneficia de un discount early bird de 30 la sută din taxa de școlarizare anuală. Mai multe informații despre ECHO School și programele de studiu pot fi găsite aici.









