Tinerii cu performanțe deosebite din toată țara mai au la dispoziție doar câteva zile ca să se înscrie în programul THE Leadership School, organizat de Fundația Leaders, și pentru a candida pentru una din cele zece burse oferite în program.
Proiectul educațional THE Leadership School este conceput ca un incubator de elită pentru cei mai promițători tineri între 20 și 25 de ani, care conduc schimbarea, indiferent de domeniu – fie că e vorba de un impact semnificativ în comunitate, realizări artistice excepționale, performanțe academice deosebite sau succese în sport.
Programul se va desfășura pe parcursul a șapte zile, între 28 iulie și 3 august, în Sibiu, și își propune să le ofere participanților o călătorie transformațională, în care vor naviga prin complexitățile leadership-ului modern, înțelegându-i originile și evoluția, și vor explora inteligența artificială ca instrument ce poate aduce beneficii în comunitate.
Tinerii interesați să aplice pentru o bursă în programul THE Leadership School trebuie să completeze un formular online detaliat. Procesul de evaluare a candidaților are la bază criterii ca implicarea profesională și personală, inițiative și realizări, implicarea în comunitate, respectiv motivația de a participa în program.
Bursele oferite
- Cinci burse Auchan România – dedicate tinerilor extraordinari cu profil antreprenorial din orice domeniu de activitate, extrem de motivați și profesioniști excelenți, cu realizări academice sau extracurriculare, care deja au un impact în comunitatea lor, dornici să dezvolte o carieră în țară și să investească în viitor.
- Visa încurajează antreprenoriatul feminin și acordă o bursă unei tinere antreprenoare, ca o continuare a angajamentului companiei față de diversitate, incluziune financiară și egalitate și cu obiectivul de a susține dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România.
- Nhood România oferă două burse pentru tinerii interesați de leadership, implicați activ în diverse activități sau profund implicați într-un domeniu ce îi pasionează. Ei trebuie să dea dovadă de inițiativă, să aibă vise și obiective și să fie motivați să se specializeze și să exceleze în domeniul ales.
- O bursă oferită de Servier România, adaptată pentru tinerii extraordinari din sectorul sănătății (medicină, pharma, biologie, chimie etc.), cu scopul de a le cultiva abilități de leadership autentice și capacitatea de a genera un impact pozitiv în domeniu.
- Corneliu Bodea, antreprenor român, acționar al grupului internațional de companii ABBC, CEO Adrem și președintele Centrului Român al Energiei, oferă o bursă pentru un tânăr motivat și dinamic, cu spirit antreprenorial, din orice domeniu de activitate.
Înscrierile în program sunt așteptate până pe 30 iunie. În total, 25 de tineri cu potențialul de a remodela viitorul vor fi selectați să participe în program, să-și testeze limitele, creativitatea și capacitatea de reziliență.
THE Leadership School include workshopuri, sesiuni de învățare experiențială, sesiuni de inspirație alături de lideri autentici și o simulare de leadership în beneficiul unei comunități. 70 la sută din program se concentrează pe învățarea practică, astfel că tinerii vor vedea pe loc ce impact au deciziile luate de ei. Participanții vor fi plasați în inima unei comunități reale din țară, unde vor fi încurajați să identifice și să răspundă unor nevoi sau probleme existente prin proiecte și inițiative ce mobilizează membrii acesteia.
DESPRE FUNDAȚIA LEADERS
Este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile. De 24 de ani, contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor. Peste 44.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, organizate offline și online, cu participarea a peste 625 de lideri ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.