Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va acorda, în 23 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa sportivei numărul 1 mondial în tenis.
Titlul de Doctor Honoris Causa este unul onorific, acordat personalităților, celor care s-au distins în anumite domenii, prin activitatea lor profesională și socială. Simona Halep se alătură unei liste pe care apar și actorii Florin Piersic, Maia Morgenstern și Marcel Iureș, sau primul și singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu. În 2019, vor fi distinși și alți români de excepție, anunță UVT.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Era normal ca Simona Halep să se alăture comunității restrânse de personalități cărora universitatea noastră le-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Recunoașterea valorilor României este un demers continuu al universității noastre, unul ce trebuie să fie cu atât mai vizibil în anul Centenarului. Performanța ei este de necontestat. La fel de important de remarcat și cinstit este și drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României și cel mai bun ambasador al țării noastre în lume. Asta nu doar prin performanța în sine, ci și prin perseverența și lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna și deschiderea unor importante posibilități de colaborare în domeniul sportului universitar”, declară rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Evenimentul va avea loc în 23 noiembrie, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT.