Tot ce trebuie să știe angajatorii despre tinerii din Generația Z – cine sunt și cu ce se “mănâncă”

Generația Z – adică tinerii născuți după 1996 – este prima generație care a crescut digital. Scufundați în biți, tinerii din Generația Z percep digitalul ca parte integrantă a mediului său natural. În opinia mea, ei sunt mai inteligenți, mai rapizi și mai toleranți cu diversitatea decât predecesorii lor. Ei au o abordare concentrată pe sine inclusiv în privința finanțelor personale.

Alina Ștefan

CEO @ Salarium Fintech

O trăsătură majoră a celor 2,5 milioane de membri ai Gen Z din România este faptul că au crescut într-o lume dinamică, puternic centrată pe individ și pe beneficiile personale. Din această cauză, tinerii și-au format un mod de gândire ce filtrează lumea prin paradigma Ce înseamnă acest lucru pentru mine?”. Abordarea concentrată pe sine este aplicată și în privința finanțelor personale, iar așteptările și nevoile tinerilor se rezumă de multe ori la un acces facil la banii lor și la dorința de a avea mai multă autonomie și flexibilitate.

Angajatorii trebuie să înțeleagă mentalitatea noii generații

Ce reprezintă această tendință pentru angajatori? Ce trebuie să știe, spre exemplu, executivii care conduc echipe formate din tineri născuți în perioada 1997-2012? Este util pentru angajatori, profesori și părinți să înțeleagă percepțiile și așteptările noii generații. Deși aparent pare tranzacțională, interacțiunea cu tinerii din Generația Z este mult mai complexă. În ceea ce privește munca, e adevărat că tinerii doresc să aibă claritate în raport cu responsabilitățile profesionale, pe de-o parte, și față de ce primesc în schimb, salariu sau beneficii, de cealaltă parte. Însă cei din Generația Z sunt ambițioși, încrezători în capacitatea lor și orientați spre rezultate.

Din experiența mea profesională, am observat că mai există o trăsătură relevantă a tinerilor: dacă simt că ei fac diferența, iar celor din jur le pasă și au grijă de ei, atunci tinerii vor deveni loiali. Dacă nu simt o conexiune, nu li se dă importanță sau sens, în rolul pe care îl îndeplinesc, atunci vor căuta alte opțiuni profesionale, într-un timp scurt. De aceea, companiile se confruntă cu o rată mare de abandon, fiindcă tinerii din Generația Z sunt conștienți de numărul mare de opțiuni pe care le au pe piața muncii.

Angajatorii trebuie să înțeleagă, să accepte și să lucreze cu mentalitatea și nevoile noilor generații. Totodată, este indicat să facem diferența între comportamentele care țin de generație și cele ce țin de lipsa experienței.

Spre exemplu, pentru a putea deveni jucători importanți pe piața financiară, companiile fintech trebuie să găsească produse și servicii potrivite generației tinere și să știe și modul în care pot să-i captiveze. Fintech-ul, un segment de piață care se dezvoltă accelerat, trebuie să înțeleagă puterea engagementului și a feedback-ului și, de asemenea, forța comunității. Mai presus de atributele produselor,  întrebarea De ce produsul meu?” trebuie să-și găsească răspuns atât în interacțiune, experiență, cât și în modul în care se livrează promisiunea brandului.

Tinerii din Generația Z și propriul salariu

Cum se raportează tinerii din Generația Z la propriul venit? În opinia mea, tinerii de astăzi se raportează diferit la salariu și, mai ales, la ziua de salariu. Dacă generațiile anterioare așteptau obediente ziua de plată, tinerii de acum percep banii pentru zilele deja lucrate ca fiind banii lor și ar dori să îi poată accesa oricând au nevoie. Această schimbare de mentalitate se datorează valorilor în care ei cred și  tipurilor de consumatori care au prins contur și au fost potențate de prezența și accesul permanent la tehnologie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Un exemplu simplu este mersul “în Vamă” în weekend-urile de vară. Numărul zilelor de weekend este limitat vara, iar dorința de socializare și distracție în rândul celor tineri crește odată cu temperatura de afară. Ei nu vor să le ceară bani părinților, pentru a se rupe de dependența copilăriei, iar ziua de salariu pare mereu prea departe. Opțiunea de a accesa salariul, de a folosi banii zilelor deja lucrate, înseamnă mult pentru tineri, se traduce prin libertate și independență.

Generația Tech-Savvy și rolul educației financiare

Generația Z a crescut odată cu tehnologia. Pentru oamenii din această categorie, viața virtuală este puternic interconectată cu viața din offline. Multe dintre dorințele tinerilor își găsesc soluții în ecosisteme digitale. De la nevoia de interacțiune, socializare, hobby-uri, curiozități, până la educație sau cumpărături, toate își găsesc răspunsurile în mediul online. Pentru tineri, tehnologia nu are bariere, iar tinerii au deprinderi naturale și o curiozitate aparte în a explora noi moduri de a face lucrurile. Considerăm aceste abilități un avantaj demn de admirat.

Totuși, este foarte ușor să devii captiv multitudinii de oferte de tip “last minute” sau campaniilor agresive cu îndemnuri Cumpără acum”. Mai mult, există o sensibilitate a Generației Z la frica de a pierde anumite ocazii (FOMO – “fear of missing out”) și duce o luptă constantă de comparație cu cei din cercurile de apropiați. De aceea, considerăm că angajatorii au responsabilitatea să-i protejeze de comportamente deviante financiar, cum ar fi cel de tip instant reward, prin cheltuieli făcute în exces.

Noi, ca antreprenori și manageri, ne dorim ca tinerii din Generația Z să crească în misiunile și rolurile profesionale și la nivelul veniturilor. Acest lucru se întâmplă deja, iar Generația Z nu va mai fi doar “Generația celor tineri”, ci va reprezenta în curând o masă critică și forța de muncă principală în România. Creșterea veniturilor realizată fără educație financiară este poate mai periculoasă decât lipsa creșterii. E bine-cunoscut faptul că, indiferent de venitul unei persoane, cheltuielile și nevoile cresc în raport direct. De aceea, educația financiară ne ajută mult. Rolul educației financiare este de a asigura un trai echilibrat și sănătos pe termen lung. Trebuie să facem diferența între dorință și nevoie și să ajungem să luăm decizii înțelepte legate de finanțele noastre. Cu alte cuvinte, le dorim tinerilor o creștere educată și sănătoasă.

Alina Ștefan este CEO al Salarium Fintech, prima platformă de plată a avansului salarial şi de educaţie financiară din România. Salarium Fintech este prima soluție de plată instant a avansului salarial și de educație financiară din România, dezvoltată de o echipă antreprenorială cu experiență în domeniul plăților și beneficiilor extrasalariale.

Articolul anterior

Un an de muncă în echipă, de acasă. Cum ne descurcăm?

Articolul următor

Huawei aduce în România programul ICT Academy, pentru studenții pasionați de tehnologie

Articole din aceeași categorie
Citește

Drumul nostru spre succes

Pentru compania Marquardt, ziua de 19 aprilie este una specială. Ea marchează, în istoria Grupului nostru, un moment…
Citește

Veriga slabă din HR

O problemă nu poate fi rezolvată cu aceeași gândire care a generat-o, spunea Albert Einstein. Dar care este…
Total
0
Share