Transavia construiește primul spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor din România

Transavia Medical Center, primul Centru Național Pediatric construit la Alba Iulia, este realizat în parteneriat cu ONG Maria Beatrice.

În 2017, ONG Maria Beatrice și Transavia au început construcția Centrului Pediatric Național. Finalizarea construcției este estimată pentru 2021, iar finanțarea sa este asigurată integral de Transavia. Valoarea investiției este estimată la peste trei milioane euro.

Centrul nou construit va furniza evaluare, diagnoză și intervenție timpurie, recuperare medicală copii, terapie și reabilitare post-traumatică și post-operatorie, ortopedie și neurologie pediatrică.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În suprafață desfășurată de 4.000 mp, pe un teren de 6.000 mp, centrul asigură un sistem complet de recuperare, inclusiv trei bazine de apă (acoperite) cu specific terapeutic pentru copii, terapia asistată de animale și terapie prin joacă în natură, prin amenajarea unui parc specific dedicat. În acest moment, se lucrează la acoperișul Modulului 1 al construcției (2017-2020) și va urma tâmplăria exterioară (ferestre și uși exterioare). În 2019, au început  săpăturile pentru Modulul 2 al construcției (2019-2021).

“Transavia este implicată în comunitate prin proiecte de sănătate, educație, iar din respect pentru comunitate și din grija față de oameni, susținem activ acțiuni de responsabilitate socială și sprijinim proiecte și cauze sociale menite să le facă oamenilor viața mai bună. De-a lungul timpului, Transavia a susţinut performanţa şi etica în afaceri, educaţia, tinerii şi grupurile defavorizate, protecția naturii și mediului, și continuă să-și aducă aportul pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității locale. Sănătatea, educația și sportul sunt doar câteva dintre categoriile pe care Transavia  le-a sprijinit constant prin programe strategice”, declară Ioan Popa, președintele Transavia. 

DESPRE TRANSAVIA

Companie cu capital 100 la sută românesc, este unul dintre cele mai reputate business-uri de familie autohtone, cu o experiență de peste 28 de ani pe piață. În acest timp, a devenit lider local al industriei de carne de pui. Transavia este Furnizor al Casei Regale a României din 2006. Are peste 2.000 de angajați, 28 ferme de creștere a păsărilor și patru ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, trei abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în opt județe – Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș, Mureș, Harghita și Caraș Severin -, unde se produc anual peste 80.000 de tone de carne de pui. Produsele companiei sunt prezente în majoritatea lanțurilor de retail modern, prin brandurile Fragedo și Papane.  Peste 25 la sută la sută din producția anuală a companiei merge la export, în Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania și Croația.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share