Inteligența artificială va afecta aproape 40 la sută dintre joburile existente la nivel global, iar procentul va urca chiar spre 60 la sută în țările cu economii avansate, susține un raport al Fondului Monetar Internațional.
Analiza arată că unii dintre salariații supraspecializați, cu venituri mari, vor fi ajutați de AI, în vreme ce joburi mai prost plătite vor fi desființate. Totuși, 75 la sută dintre angajații din România nu se simt amenințați de inteligența artificială și susțin că activitatea lor este de neȋnlocuit.
„Multe dintre companiile mari au început deja optimizările de procese prin introducerea AI, iar o parte dintre angajații de tip operator au fost disponibilizați în 2023, atât ȋn lume, cât și în România. 35 la sută din candidații cu care am avut interviuri anul trecut au aplicat la joburi noi deoarece nu mai aveau siguranța locului de muncă, iar alți 75 la sută au declarat că nu sunt speriați că vor fi înlocuiți de softuri deoarece ocupă poziții nișate în industrii în care omul este ajutat de AI, sub nicio formă înlocuit”, declară Cristina Profeanu, Managing Partner și specialist HR în agenția de recrutare cristinaprofeanu.ro.
- Nemulţumirea angajaţilor din România faţă de actualul loc de muncă a crescut în ultimul an
- Curierii Cargus au parcurs peste patru milioane de kilometri pe 50.000 de rute, în noiembrie
- Dacă jobul ocupă o treime din timpul nostru, cadourile corporate ar trebui să reflecte mai mult decât o obligație
Extinderea inteligenței artificiale (AI) în tot mai multe domenii economice, alături de procesul mondial de digitalizare a societății în ansamblul său, pun presiuni tot mai mari asupra angajaților și angajatorilor. Drept urmare, angajații se văd puși în situația să-și diversifice competențele, să-și crească standardele de performanță și să-și dezvolte rapid un set de soft skills care, la început de 2024, sunt considerate la fel de importante în procesul de selecție a personalului ca hard skills. Printre ele se numără comunicarea eficientă, spiritul de echipă, adaptabilitatea, abilitatea de gestionare a timpului și de rezolvare a problemelor, leadership-ul, gândirea critică și empatia.
Capacitatea de a comunica clar și concis, verbal și în scris, și de a asculta activ, este esențială pentru colaborarea eficientă cu restul colegilor, iar capacitatea de a lucra bine în echipă contribuie la atingerea obiectivelor comune. Celor două calități li se adaugă adaptabilitatea și abilitatea de rezolvare a problemelor și gestionare a timpului, pentru a putea prioritiza sarcinile și a respecta termenele-limită. Toate acestea se traduc într-o eficiență sporită și o productivitate maximizată.
La fel de importantă într-o organizație este empatia, mai ales în rândul persoanelor cu abilități de leadership și de gândire critică. Dacă toate aceste trei calități se regăsesc în același timp, ele pot contura profilul unui lider autentic.
Joburile care ar putea fi ȋnlocuite de AI, ȋn următorii ani
Când vine vorba despre ȋnlocuirea oamenilor cu diferite softuri bazate pe AI, companiile au nominalizat rolurile de traducător, operator call-center, vânzător comercial, funcționar bancar și copywriter.
„Este clar că utilizarea AI și a digitalizării, în general, pune presiune pe anumite categorii de joburi, fapt ce obligă angajații să ridice standardul de performanță. Prin renunțarea la angajați ȋn favoarea softurilor sau chiar a roboților, companiile nu economisesc doar salariile pe care oamenii le-ar fi primit, ci reduc din costurile logistice, cu spațiul sau mașinile, și din cele ale departamentelor suport, precum HR sau financiar. Ȋnsă multe dintre noile tehnologii sunt ȋncă la ȋnceput de drum și nu pot face integral munca angajaților. Dacă ați avut vreodată curiozitatea de a traduce un text cu ChatGPT sau cu DeepL, ați putut observa că textele furnizate sunt departe de a fi precise. Tot este nevoie de intervenția umană pentru editarea și adaptarea lor, cel puțin pentru moment”, susține Cristina Profeanu.
DESPRE AGENȚIA DE RECRUTARE CRISTINAPROFEANU.RO
Recrutează și selectează candidații în vederea angajării, oferă coaching de carieră pentru candidații care vor reconversie profesională sau sunt la început de drum și organizează workshop-uri de comunicare specifică mediului de business.