UiPath negociază noi finanţări, care i-ar creşte valoarea la peste 10 miliarde de dolari

Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, poartă discuţii pentru o nouă rundă de finanţare ce i-ar creşte valoare de piaţă la peste 10 miliarde de dolari, informează Bloomberg, care citează surse din apropierea acestui dosar.

Aceste noi finanţări ar însemna o creştere semnificativă faţă de ultima rundă de strângere de fonduri, din aprilie 2019, când UiPath a fost evaluat la şapte miliarde de dolari. Runda de finanţare de anul trecut a strâns 568 milioane de dolari, de la fonduri precum Coatue Management, Dragoneer Investment Group ori Wellington Management. Este posibil însă ca planurile de stângere de fonduri ale UiPath să sufere unele modificări, au subliniat sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, notează Agerpres.

Înfiinţată în România, în 2005, sub denumirea DeskOver, şi redenumită UiPath, în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane de dolari, după ce a ajutat unele dintre cele mai mari companii americane să-şi automatizeze procesele de rutină. UiPath este interesată să se extindă, după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să-şi automatizeze procesele, pentru a reduce costurile.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Potrivit directorului general, Daniel Dines (foto), clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative ale cererii, provocată de pandemia de coronavirus. În februarie, el a anunțat că UiPath are în vedere o posibilă listare publică iniţială (IPO), după ce, în 2018, a devenit primul startup fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul la New York.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Articolul anterior

Business-ul care a “înflorit” în plină criză: antreprenorul Eugen Saulea a angajat 700 de oameni, în ultimele luni

Articolul următor

Oportunitățile sunt dincolo de limitele abordării defensive

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share