London Stock Exchange Group (LSEG) a numit-o pe Andreea Stănescu la conducerea noului centru de servicii din România, care va avea, în faza iniţială, până la 200 de angajaţi.
Grupul LSEG, care administrează bursa londoneză şi colaborează cu instituţii financiare din întreaga lume, a devenit, în câteva luni, compania cea mai activă pe piaţa de recrutări din Capitală. London Stock Exchange Technology dezvoltă şi gestionează soluţii tehnologice de înaltă performanţă, pentru tranzacţionare, supravegherea pieţelor şi sisteme post-tranzacţionare, pentru 40 de organizaţii şi burse, inclusiv pentru pieţele proprii ale grupului.
Andreea Stănescu a fost responsabilă cu managementul infrastructurii IT şi a operaţiunilor în mai multe companii. Ultimul job a fost la furnizorul de servicii IT Stefanini, unde a fost vicepreşedinte Delivery pe zona EMEA. Noul director al LSEG în România a lucrat şi la Optima Solutions and Services şi la Vodafone, unde a făcut parte din Consiliul Executiv.
Andreea Stănescu va lucra în subordinea lui Dee Liyanwela, responsabil pentru Sri Lanka şi România. Acesta se declară impresionat de calitatea candidaţilor pe care i-a întâlnit până acum. Planul oficial al LSEG este să ajungă la un total de 200 de angajaţi, cu perspectiva de a dubla această cifră. Biroul din Bucureşti se va concentra mult pe IT şi dezvoltare, analiză de date, testare, programare, servicii de suport pentru Europa şi inclusiv inteligenţă artificială.