La Continental Hotels, anul în care compania aniversează 35 de ani de activitate a venit și cu o întrebare firească: ce rămâne în comunitățile în care suntem prezenți, dincolo de activitatea de zi cu zi? Răspunsul s-a transformat într-un program construit pe termen lung, în care implicarea oamenilor din companie are un rol la fel de important ca experiența oferită oaspeților.
Ospitalitatea nu se oprește la recepție
În 2026, Continental Hotels a lansat programul „35 de ani. 35 de fapte bune”, prin care fiecare hotel din rețea dezvoltă proiecte adaptate comunității locale. Educația, protejarea mediului și sprijinirea comunităților din care facem parte sunt cele trei direcții în jurul cărora au fost construite inițiativele.
În paralel, compania continuă proiectul „Hotelul ca intersecție între oameni”, un apel național adresat organizațiilor, artiștilor, creatorilor și antreprenorilor care dezvoltă proiecte cu impact în comunitățile locale. Prin această inițiativă, hotelurile devin mai mult decât spații de cazare – devin locuri în care se întâlnesc idei, oameni și proiecte care contribuie la dezvoltarea orașelor.
Cele două direcții au același punct de plecare: convingerea că ospitalitatea înseamnă și responsabilitatea de a fi prezent acolo unde comunitatea are nevoie.
Mai mult decât proiecte de responsabilitate socială
În anul în care marchează 35 de ani de activitate, Continental Hotels a ales să transforme aniversarea într-un program național de implicare în comunitate. Sub umbrela „35 de ani. 35 de fapte bune”, compania dezvoltă, pe parcursul întregului an, inițiative în toate orașele în care este prezentă, construite în jurul a trei direcții care definesc și cultura organizațională a companiei: educație, mediu și comunitate.
Adina Mărculescu, Director Vânzări și Marketing Continental Hotels: „Am vrut ca cei 35 de ani să fie despre mai mult decât trecutul companiei. Ne-am propus să construim un program care să lase ceva în urmă în comunitățile în care suntem prezenți și care să implice activ oamenii din echipele noastre. Educația, mediul și comunitatea sunt direcții care ne reprezintă și care pot genera impact real atunci când sunt susținute consecvent”.
Această filozofie se găsește în proiecte dezvoltate pornind de la nevoile fiecărei comunități și de la implicarea directă a colegilor din hoteluri.
Fiecare oraș are propria poveste
La Constanța, Continental Hotels a oferit cazare unui grup de copii din mediul rural, o experiență care pentru mulți dintre ei a reprezentat prima vacanță și prima întâlnire cu litoralul românesc. Tot aici, echipa hotelului au organizat un atelier de yoga și pilates cu participare pe bază de donație. Fondurile au fost direcționate către un centru local care sprijină persoane aflate în situații vulnerabile.
La Târgu Mureș, colegii oferă masa de prânz copiilor aflați într-o tabără organizată de un centru de zi, dar aleg să meargă mai departe decât sprijinul material. Petrec timp alături de cei mici, organizează activități recreative, joacă tenis de masă și se implică voluntar în crearea unor experiențe care contează.
La Sibiu, colegii au alergat la Maratonul Internațional Sibiu, pentru a susține cauze sociale din comunitatea locală. Dincolo de competiție, participarea a fost despre solidaritate și despre convingerea că schimbarea se construiește pas cu pas, atunci când oamenii aleg să se implice împreună.
În alte orașe, echipele Continental Hotels participă la acțiuni de ecologizare, colecte de rechizite pentru copii, proiecte dedicate reducerii risipei alimentare, donații către școli, centre de zi și adăposturi pentru animale, susțin programul „Manualul de Meserii” dezvoltat de BookLand, și contribuie la promovarea turismului românesc prin implicarea într-un proiect dedicat valorificării potențialului turistic al Dunării.
Hotelurile, ca spații pentru oameni
Această deschidere către comunitate este completată de cea de-a doua ediție a inițiativei „Hotelul ca intersecție între oameni”, prin care Continental Hotels invită organizații, artiști, creatori și antreprenori să propună proiecte culturale, sociale și educaționale cu impact în comunitățile locale.
Programul oferă proiectului câștigător sprijin logistic timp de un an – de la cazare și mese în hotelurile din rețea, până la mobilitate între orașe și promovare –, cu scopul de a transforma ideile valoroase în proiecte care pot ajunge mai aproape de oameni.
Pentru colegii din Continental Hotels, astfel de inițiative reprezintă mai mult decât activități de voluntariat. Sunt oportunități de a contribui direct la comunitățile în care trăiesc și lucrează și de a da un sens mai larg rolului pe care îl au în fiecare zi.
35 de ani înseamnă și responsabilitatea de a da înapoi
Campania aniversară prin care Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate vorbește despre rezultate construite în timp: peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și peste 21 de milioane de clienți deserviți în restaurante și evenimente.
Pentru noi, însă, aceste cifre înseamnă mai mult decât performanță. Ele reflectă milioane de interacțiuni cu oamenii, relații construite pe termen lung și o prezență consolidată în comunitățile în care operează.
De aceea, programul „35 de ani. 35 de fapte bune” și inițiativa „Hotelul ca intersecție între oameni” nu reprezintă proiecte separate de activitatea companiei, ci o continuare firească a modului în care Continental Hotels înțelege ospitalitatea. Pentru echipele noastre, a avea grijă de oameni nu înseamnă doar experiența oferită oaspeților, ci și implicarea activă în comunitățile din care facem parte. După 35 de ani, aceasta rămâne una dintre cele mai importante valori ale companiei.
