marți, septembrie 8, 2026

Universitatea Babeș-Bolyai va avea un program postuniversitar în Quantum Computing and Communication

de A M

Din toamnă, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca lansează un program postuniversitar inovator de Quantum Computing and Communication, un pas important în consolidarea poziției sale de centru de excelență în domeniul tehnologiilor cuantice din țară.

Prin acest program, UBB va pregăti viitorii specialiști în tehnologii cuantice din România și le va oferi absolvenților o oportunitate unică de a se alătura unei comunități academice de elită.

Noul program nu este unul întâmplător – UBB coordonează echipa care realizează Strategia națională pentru comunicațiile cuantice în România, ce va fi finalizată în toamnă, și este partener în proiectul RONAQCI, proiect ce propune dezvoltarea, la nivel național, a unei infrastructuri de comunicații cuantice cu o lungime de peste 1.500 km. Recent, UBB a inaugurat un centru de educație și cercetare în tehnologii cuantice, UBB Quantum HUB, care ȋşi va desfăşura activitatea în colaborare cu centrul similar de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Prin aceste inițiative, UBB urmărește să fie unul dintre liderii în domeniul tehnologiilor cuantice și se angajează  să accelereze dezvoltarea și implementarea tehnologiilor cuantice revoluționare. Acest angajament vine și în contextul în care European Institute of Innovation and Technology (EIT) și-a stabilit biroul național pentru EIT Digital la UBB.

Programul oferit de UBB le va furniza studenților cunoștințe și abilități solide în acest domeniu în plină expansiune. Cursurile vor acoperi aspecte esențiale ale calculului cuantic și teoria și aplicațiile sale practice. Studenții vor putea să lucreze în laboratoarele de ultimă generație și să colaboreze cu specialiști în quantum computing, dobândind astfel o experiență unică.

“Programul postuniversitar de Quantum Computing le oferă absolvenților șansa de a deveni pionieri într-un domeniu cu un potențial enorm”, afirmă decanul Facultății de Matematică și Informatică, prof. univ. dr. Anca Andreica. “Ne propunem să formăm specialiști de înaltă calitate, capabili să abordeze provocările și să valorifice oportunitățile oferite de calculul cuantic. Împreună cu UBB Quantum HUB și cu implicarea noastră în Strategia națională pentru comunicații cuantice, vom juca un rol crucial în dezvoltarea și implementarea tehnologiilor cuantice în România, integrând acest demers și cu noile dezvoltări în inteligența artificială prin Institutul UBB de Inteligență Artificială, Realitate Virtuală și Robotică”, adaugă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

UBB încurajează absolvenții de informatică, fizică, matematică și domenii conexe să se înscrie în programul postuniversitar de Quantum Computing. Mai multe informații despre program și despre admitere pot fi găsite aici.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.