Din 1 octombrie, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni este condusă de Christophe Dridi, un francez cu experienţă de 23 de ani în cadrul Grupului Renault şi Nissan. Noul director este responsabil de activitatea de producţie a modelelor din gama Dacia, realizată cu contribuţia a 7.200 de salariaţi.
Christophe Dridi îl înlocuieşte pe Cornel Olendraru, care preia postul de director industrial pentru regiunea Eurasia, responsabil de performanţa industrială şi logistică a Grupului Renault în România, Turcia şi Rusia. “Sunt fericit să mă alătur echipelor de la Uzina Vehicule din Mioveni, leagănul vehiculelor Dacia. Cornel și colegii din uzină au realizat o muncă excelentă. Alături de colaboratori, voi continua creșterea și evoluția dinamică ce au fost adoptate de uzină, pentru a continua să fabricăm vehicule competitive, de o calitate ireproșabilă, ce răspund exigențelor clienților actuali și atrag noi clienți”, declară Cristophe Dridi.
Christophe Dridi (47 ani) este absolvent al École Supérieure des Sciences et Technologies de l’Ingénieur din Nancy, Franţa, şi deţine o diplomă MBA INSEAD, în management global. Și-a început cariera la Renault, în 1993, ca inginer, iar din 1996 este manager Fiabilitate şi Statistică. În 2001, s-a alăturat echipelor Alianței Renault – Nissan, în Japonia, unde a ocupat funcţia de manager Calitate, la Nissan. Ulterior, s-a expatriat în Mexic, unde a devenit Director de Calitate Renault Mexic. Parcursul său profesional a continuat în Franța, la Departamentul Montaj și la Inginerie, în uzina din Sandouville, după care a devenit responsabil cu incidentologia vehiculelor Renault și Dacia, la Technocentre. Din 2009, a preluat responsabilitatea de Director de Producție al uzinei din Casablanca și, ulterior, a trecut în aceeaşi funcţie la uzina din Tanger.
Fostul director, Cornel Olendraru (46 ani) a absolvit facultatea de Aeronave din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. Are un master şi un doctorat în mecanică, obţinute la Şcoala Politehnica Palaiseau din Franţa. În 1999 şi-a început activitatea ca inginer la Honeywell, unde a lucrat în fabricile din Franţa, Marea Britanie şi Italia, iar între 2001 şi 2003 a fost responsabil de coordonarea capacităţii de producţie şi de performanţa uzinelor din Europa. Din 2003 a revenit în România, la Honeywell Garret, unde a fost director de producţie, director logistică şi director al uzinei. În 2010 a preluat conducerea departamentului de fabricaţie din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri Dacia, iar ulterior a ocupat poziția de director. “Am avut privilegiul de a lucra şase ani pe platforma Dacia, cu oameni pasionaţi şi mândri de maşinile făcute în România. Ne-am propus să răspundem celor mai exigente pieţe din lume, cu produse de o calitate ireproşabilă şi la un preţ imbatabil. Într-o bună măsură, am reuşit și am făcut din platforma de la Mioveni (atât din Uzina Mecanica şi Şasiuri, cât şi din Uzina Vehicule), o platformă industrială de referinţă pentru Alianţa Renault-Nissan. Mai sunt multe lucruri de realizat, dar pot spune că Dacia, astăzi, înseamnă evoluţie şi transformare. Sunt onorat de noua poziţie pe care o voi ocupa. Dacă în România şi Turcia, operaţiunile grupului Renault sunt consolidate şi performante, oportunitatea şi provocarea cea mai mare va fi în Rusia, într-o piaţă care şi astăzi este în scădere, dar are un potenţial uriaş. Voi rămâne în contact strâns cu uzinele de la Mioveni. Îmi propun să contribui în continuare la modernizarea Dacia şi îmi doresc să reuşesc să duc la nivel de regiune măcar o parte din experienţa extraordinară acumulată în România”, afirmă Cornel Olendraru.
DESPRE UZINA VEHICULE DACIA
Situată pe platforma industrială de la Mioveni, Uzina Vehicule Dacia asigură producţia gamei de vehicule Dacia (Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster), dar şi a modelului Renault Symbol. Capacitatea maximă de producţie a uzinei este de 350.000 de unităţi pe an. La mai puţin de un minut, o maşină iese de pe banda de montaj a uzinei.