Principala problemă a fermierilor români este lipsa forţei de muncă, în condiţiile în care oamenii nu vor să vină să lucreze, indiferent de salariu şi de condiţii, ci preferă să stea acasă şi să primească ajutoare sociale de la stat, scrie Agerpres.
Lucian Dor cultivă tomate, roşii cherry şi căpşuni în comuna Luica, din judeţul Călăraşi. „E greu să fii fermier în ziua de azi, dacă nu te implici. Dacă stai în spatele unui birou, este foarte greu să fii fermier. E greu să lucrezi cu oamenii dacă nu-i cunoşti, dacă nu-i cauţi, dacă nu le înţelegi nevoile. Principala problemă sunt oamenii şi nu faptul că nu-i găseşti, ci dezinteresul lor de a lucra. Cel puţin la mine în zonă, sunt multe persoane care preferă să stea acasă şi să nu lucreze, indiferent de salariul şi condiţiile pe care le oferi. Preferă să stea acasă şi să se bazeze pe un ajutor minim, pe care îl primesc de la stat”, spune el.
Anul acesta s-a descurcat, este mulţumit de producţia de tomate de șase kilograme pe plantă, iar la căpşuni a fost peste aşteptări. Însă, din cauza problemelor cu forţa de muncă, anul viitor ar putea fi nevoit să reducă producţia sau să regândească afacerea. Fermierul s-a asigurat de la început că are un contract pentru vânzarea legumelor şi fructelor, aşa că s-a îndreptat spre reţeaua de magazine Mega Image. „De la început am privit această activitate ca pe un business, şi atunci am căutat ca produsul meu să nu meargă în piaţă, ci să ajungă direct în supermarketuri. Am căutat să am un contract. Contractul cu Mega Image îl am de cinci ani”, explică Lucian Dor.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
La rândul său, Alin Răducu cultivă roşii, ardei gras şi castraveţi în comuna Bărăşti, Giurgiu, tot pentru Mega Image. „Momentan, nu avem probleme grave în agricultură, în afară de forţa de muncă. Se găseşte greu. Dar în agricultură totul e greu: tratamente, îngrijirea plantelor de dimineaţa până seara. Înainte de contractul cu Mega Image, ne chinuiam prin pieţe”, arată el. Pentru români, regina legumelor rămâne roşia, spune agricultorul. „Gustul românesc este dat de sol, care ne ajută mult. Şi munca. Plantele sunt analizate, apa, solul, toate, dar solul nostru românesc îi dă gustul roşiei”, adaugă el.
Programul „Gusturi româneşti de la gospodari”, al lanţului de magazine Mega Image, include peste 140 de fermieri, care cultivă legume pe o suprafaţă totală de peste 86 de hectare, în apropierea Capitalei, alături de un inginer agronom, care verifică fiecare etapă a culturii. „Totul a plecat de la ideea de a avea legume şi fructe ca odinioară, cu gust ca în copilărie. Am căutat perspectiva clientului, ce vrea clientul: roşii gustoase, sănătoase. Nu vrem roşii cu care să jucăm ping-pong. Este pentru prima oară în istoria companiei când am reuşit, timp de o săptămână, să vindem mai multe roşii decât banane. Istoric vorbind, în retail, bananele sunt pe locul întâi ca vânzări, dar de data asta am reuşit să batem un record”, afirmă Călin Ilin, directorul comercial al Mega Image.
Mega Image, care face parte din Ahold Delhaize Group, are 705 magazine în România.