Vodafone România va avea un nou director de Resurse Umane, din 23 martie

de A M

Anca Marcu devine director de Resurse Umane și membru al echipei executive Vodafone și UPC România, din 23 martie. O va înlocui pe Fragiski Melissa, care va părăsi Vodafone la finalul lunii februarie, pentru a urma o oportunitate profesională externă.

Anca Marcu se alătură echipei Vodafone și UPC după doi ani și jumătate petrecuți la Lidl România, unde a ocupat funcția de director de Resurse Umane și a reușit să genereze o importantă transformare a culturii interne a companiei și să dezvolte un program de management al schimbării.

Înainte de Lidl, Anca Marcu a deținut numeroase funcții de conducere, precum cea de director de Resurse Umane la Novartis și European Recruitment Lead, iar apoi Capability Development Lead la Accenture. Pe parcursul carierei sale alături de Accenture, a dezvoltat și implementat mai multe programe strategice de resurse umane la nivel global.

Credem că te-ar interesa și: Scrisoare deschisă recrutorilor

De-a lungul carierei sale, a condus programe transformaționale de HR și deține o vastă experiență în domeniul proiectelor de achiziție și fuziune. Și-a început cariera alături de Vodafone România și a avansat în diferite funcții din departamentul de resurse umane.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Fragiski Melissa s-a alăturat prima dată echipei Vodafone în 2012, ca director de Resurse Umane pentru Vodafone Grecia, unde a coordonat integrarea Hellas Online și a avut un rol important în transformarea digitală a companiei. A devenit parte a echipei Vodafone România în august 2018, când a preluat rolul de director de Resurse Umane și poziția de membru al echipei executive.

Pe parcursul carierei sale în Vodafone România, a avut un rol esențial în procesul local de achiziție și integrare al companiei UPC, prin organizarea operațiunilor de HR și simplificarea proceselor, pentru a asigura o tranziție ușoară tuturor angajaților. A condus programe și inițiative de HR, intern și extern, și a contribuit astfel la poziția de angajator de top pe piața locală a companiei Vodafone.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.