Indienii de la Wipro Limited, companie globală de top în domeniile tehnologiei informației, consultanță și servicii de afaceri, au anunțat, ieri, un acord strategic de parteneriat digital și IT cu Metro AG, liderul comerţului en gros la scară mondială.
Wipro va prelua diviziile de IT ale Metro AG – METRO-NOM GmbH, în Germania, și Metro Systems România. Prin acest parteneriat, peste 1.300 de angajați din România, Germania și India vor fi transferați la Wipro.
Valoarea estimată a tranzacției, cu o durată inițială de cinci ani, este de circa 700 de milioane de dolari. Cu intenția de a fi extins cu alți patru ani, reprezintă o investiție potențială de până la un miliard de dolari. Potrivit conducerii companiei, Wipro va oferi un program complet de transformare a tehnologiei, sistemelor de inginerie și a soluțiilor pentru Metro, ce va cuprinde servicii cloud, centre de date, servicii la locul de muncă și de rețea și dezvoltarea aplicațiilor, și operațiunile necesare pentru a oferi o infrastructură digitală integrată, flexibilă și robustă.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
“Suntem într-o etapă în care dorim să ne concentrăm asupra activităților care ne vor oferi cel mai puternic avantaj competitiv posibil. Pentru a face acest lucru, trebuie să fim încrezători în infrastructura digitală ce stă la baza creșterii noastre. Parteneriatul cu Wipro ne permite să simplificăm activitatea de IT, să ne dedicăm 100 la sută profilului activității noastre, și ne oferă un acces esențial la inovare și la cele mai bune practici digitale. Angajații Metro transferați la Wipro vor avea acces la inovații de vârf, ceea ce va accelera dezvoltarea lor profesională”, declară Timo Salzsieder, CIO, Metro AG.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Un consiliu comun pentru Transformare și Inovare va ghida companiile prin transformare și va asigura inovarea colaborativă pe parcursul parteneriatului. Wipro intenționează să lanseze și un Hub de Inovație Digitală în Düsseldorf, Germania, pentru a sprijini Metro și alți clienți din regiune. Acesta va servi drept centru emblematic al Wipro în Europa și le va permite companiilor să-și perfecționeze forța de muncă, pe lângă sprijinirea dezvoltării talentelor în comunitățile locale. Hubul va urmări să stimuleze adoptarea de noi competențe și tehnologii de către organizații, pentru a inova și a-și reimagina produsele și serviciile, astfel încât să își îmbunătățească eficiența operațională și să crească mulțumirea clienților și a angajaților.
Preluarea este supusă condițiilor de semnare și aprobărilor de reglementare obișnuite și se preconizează că se va încheia la sau înainte de 30 aprilie 2021. Tranzacția a fost asistată de firma globală de consultanță strategică EY-Parthenon.
Wipro Limited este o companie globală de tehnologie a informației, consultanță și servicii de business. Are peste 180.000 de angajați, care deservesc clienți de pe șase continente. Metro AG este o companie specializată în servirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și furnizorilor de servicii de catering și a comercianților independenți. Operează în 34 de țări și are peste 97.000 de angajați.