vineri, septembrie 4, 2026

Zitec și-a mărit echipa cu 40% de la începutul anului și a ajuns la peste 330 de specialiști

de A M

Echipa liderului pieței de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a crescut cu 40 la sută de la începutul anului și până în prezent.

În acest interval, compania a angajat peste 90 de specialiști. Echipa Zitec numără acum peste 330 de membri din București și din alte orașe, precum Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași.

Zitec își propune extinderea echipei cu cel puțin 40 de oameni: programatori (PHP, .NET, Magento, Wordpress), specialiști  Quality Assurance, Scrum Masters și Product Owners, marketing și vânzări. Suplimentar, își va extinde echipele produselor proprii –  Regista și Mirro.io. Procesul de recrutare este flexibil și adaptat modului actual de lucru de la distanță, astfel încât să poată aplica pentru posturile libere candidați din toate orașele din țară.

Compania lucrează hibrid, ceea ce permite membrilor echipei să decidă individual opțiunea pentru desfășurarea activității: preponderent în sistem remote, preponderent de la birou sau hibrid, în funcție de preferințele lor. 20 la sută dintre membrii Zitec au optat pentru a lucra de la birou mai mult de trei zile pe săptămână, 50 la sută pentru a lucra preponderent de acasă și 30 la sută – în mod hibrid, alternând zilele de lucru de la birou cu cele de la distanță.  

„De la debutul pandemiei, am decis ca întreaga echipă să-și desfășoare activitatea în sistem remote. Ulterior, ne-am adaptat la noua realitate și am preferat să nu impunem o politică rigidă în ceea ce privește modul de lucru. Am pus accent pe flexibilitate și am ținut cont de preferințele colegilor noștri, astfel încât să-și poată alege fiecare modul de lucru pe care îl preferă. În continuare, ne concentrăm pe extinderea echipei, printr-un proces de recrutare desfășurat la nivel național, nu doar în București și Brașov, unde avem birouri. Vom continua să investim în membrii echipei noastre și să ne preocupe dezvoltarea lor profesională și personală, prin acțiuni care să includă pasiunile sau interesele lor comune”, declară Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Zitec a investit și anul acesta în dezvoltarea personală și profesională a membrilor echipei sale. Ei au avut acces la resurse de dezvoltare pe platforme online dedicate de învățare, programe de certificare, dar și la cursuri și workshop-uri în sală, pentru a-și dezvolta abilitățile de comunicare, relaționare și colaborare. Suplimentar, accesează sesiuni de mentorat pentru dezvoltarea profesională. În prima jumătate a anului, au obținut certificări pe Symfony 6, Security (Azure Security și Microsoft Security Operations) și pe Kubernetes, Google Cloud sau HubSpot.

Periodic, compania încurajează interacțiunea față în față a colegilor, indiferent că sunt discuții despre evoluția proiectelor sau ieșiri după program. Zitec se preocupă constant să creeze diverse oportunități de interacțiune care includ pasiunile și hobby-urile comune ale membrilor echipei. A organizat activități precum seri de boardgames, participare la competiția Color Run sau la maratonul din București, concursuri de pescuit, campionate de ping-pong, evenimente de sailing, drumeții pe munte, concursuri de fotografie, seri de film și intalniri în aer liber ale colegilor, alături de familie.

DESPRE ZITEC

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain și servicii de digital marketing.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.