La începutul lunii aprilie, echipa Schaeffler din locația Brașov – a doua cea mai mare unitate de producție a Grupului – a participat activ la o acțiune de împădurire organizată în parteneriat cu Plantăm Fapte Bune în România.
Pe un teren din fondul forestier al localității Vulcan, județul Brașov, compania a contribuit la plantarea a 3.500 de puieți (stejar, frasin, fag, paltin), pe o suprafață de 0,56 ha, într-un efort colectiv, care a reunit 125 de angajați și familiile lor. Proiectul garantează îngrijirea și monitorizarea pădurii noi pe o perioadă de până la cinci ani, până când arborii vor atinge maturitatea.
Impactul acțiunii nu este doar simbolic, ci cuantificabil: conform estimărilor realizate împreună cu partenerii silvici de la Forest Design, acești arbori vor capta circa zece tone de CO₂ în primul an și peste 140 de tone în 30 de ani.
- Randstad Romania Employer Brand 2025 Research: Microsoft, Schaeffler, IBM, Bitdefender și Versuni sunt cei mai atractivi angajatori din România
- Candidații caută tot mai mult joburile cu salariul afișat. O treime dintre candidaturile de pe eJobs.ro merg spre locurile de muncă pentru care salariul este publicat în anunț
- #CompliceLaSchimbare – George Popa, Manager Clinicile de Psihoterapie Regina Maria: Cum construiești o cultură comună fără să ștergi diferențele
Indicatori principali:
- 3.500 puieți plantați
- 0,56 hectare împădurite
- 10 tone CO₂ captate în primul an
- 140 tone CO₂ estimate după 30 de ani
- 25 kg CO₂/ angajat pentru Schaeffler Team Brașov (6.000 angajați)
- 125 de angajați + familii implicate direct
Impact & Beneficii:
- selecția speciilor native valoroase: plantarea de stejar, frasin, fag și paltin îmbogățește biodiversitatea și reziliența locală și contribuie eficient la captarea dioxidului de carbon
- monitorizare și îngrijire: proiectul garantează îngrijirea noului teren timp de trei până la cinci ani și asigură sănătatea și dezvoltarea puieților pentru un impact ecologic maxim
- impact sustenabil pe termen lung: pădurea va conserva solul, va preveni eroziunea, va oferi habitat faunei locale și va îmbunătăți calitatea mediului.
- contribuție la eforturile globale: acțiunea locală se alătură inițiativelor globale și contribuie la limitarea încălzirii climatice și promovarea sustenabilității
„Privim sustenabilitatea ca un proces integrat, care merge dincolo de promisiuni. Proiectele cu impact real, ca această acțiune de reîmpădurire, reprezintă exact direcția în care vrem să creștem – cu responsabilitate și viziune pe termen lung. Am fost alături de colegi care împărtășesc aceeași dorință sinceră de a contribui la un viitor mai verde și care au muncit cu mult entuziasm. Împreună am lăsat o amprentă pozitivă – pentru mediu, pentru noi, pentru comunitate”, spune Marius Pricop, director general Schaeffler România, Brașov.
DESPRE SCHAEFFLER GROUP – WE PIONEER MOTION
De peste 75 de ani, Grupul Schaeffler este un motor al inovării și dezvoltării de soluții în domeniul tehnologiei pentru mobilitate. Propune o gamă cuprinzătoare de produse și servicii din ecosistemul de mobilitate, care se regăsește în opt familii de produse: de la soluții de rulmenți și toate tipurile de sisteme de ghidare liniară, până la servicii de reparații și monitorizare. Cu circa 120.000 de angajați și mai mult de 250 de locații în 55 de țări, este una dintre cele mai mari companii de familie din lume și una dintre cele mai inovatoare din Germania.