În urma apelului lansat de Ministerul Educației Naționale (MEN), pentru organizarea selecției pentru ocuparea de funcții de conducere vacante sau temporar vacante, din inspectoratele școlare județene, în anul școlar 2017-2018, s-au înscris 95 de cadre didactice.
La finalizarea procedurii de selecție, numirile vor fi aprobate prin ordin de ministru, iar mandatele vor avea caracter temporar – până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2017-2018. Ministerul va face publică lista tuturor cadrelor didactice care, în anul școlar 2017-2018, vor ocupa aceste funcții.
Funcțiile de conducere vacante sau temporar vacante sunt cele de inspector școlar general în Arad, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Sibiu, Tulcea și Vrancea, cea temporar vacantă de inspector școlar general în Brașov, cele de inspector școlar general adjunct în Alba, Arad, Botoșani, Gorj, Giurgiu, Harghita, Mureș, Olt, Teleorman, Tulcea și Vrancea, și cele de inspector școlar general adjunct în Sălaj și București.
Aceste funcții pot fi ocupate de cadre didactice care, conform prevederilor din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinesc cumulativ mai multe condiții: sunt titulare în învățământ, au absolvit studii universitare cu diplomă de licență, au gradul didactic I sau titlul științific de doctor și sunt membre ale corpului național de experți în management educațional.