AMOFM Bucureşti organizează selecţie pentru studenţii care vor să lucreze în Germania

de A M

Pentru 2018, sunt disponibile 50 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.

La selecţia organizată de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, pentru studenţii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară (minimum două luni), pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Studenţii care au domiciliul în Bucureşti sau sunt înregistraţi la o instituţie de învăţământ superior din acest municipiu se pot adresa consilierului EURES din cadrul AMOFM Bucureşti, str. Spătaru Preda nr. 12, pentru înregistrarea dosarelor. Înregistrarea se va desfăşura până în 9 februarie, de luni până joi, orele 9,30-15,30, şi vineri, orele 9,30-12,30.

Informații suplimentare despre condiţiile de mediere, documentele necesare înregistrării dosarelor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numerele de telefon 021/ 316.55.08, interior 233, 0758.236.632, sau se găsesc pe site-ul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.