Americanii de la Intuitive.Cloud, specializați în inginerie Cloud, intră pe piața din România și au în plan să recruteze cel puțin 100 de specialiști IT

Intuitive Cloud, companie ce oferă soluții și servicii Cloud & SDx, prezentă în America de Nord și Marea Britanie, își continuă expansiunea în România și Ungaria.

Gigantul american este renumit pentru soluțiile și serviciile de migrare și modernizare în Cloud, securitate cibernetică și data/ ML/ AI/ GenAI oferite. Are parteneriate cu cei mai importanți furnizori de public cloud, ca AWS, Google și Microsoft Azure.

Ca să ofere soluții și servicii Cloud de cea mai înaltă calitate, Intuitive.Cloud intenționează să angajeze, anul acesta, peste 200 de profesioniști IT pentru cel puțin zece poziții diferite, în România și Ungaria, în colaborare cu partenerul de recrutare Hays.

Înființată în urmă cu 12 ani, Intuitive.Cloud s-a extins puternic pe piețele din America de Nord și Marea Britanie. Printre clienții săi se numără peste 130 de companii listate în Fortune 1000, inclusiv din sectorul bancar, al serviciilor financiare, asigurărilor, sănătății, energiei, telecomunicațiilor și producției.

Intuitive are peste 400 de angajați la nivel global. Potrivit reprezentanților săi, compania pune accent pe creșterea personală și profesională a echipei prin mentorat, expunere la tehnologii inovatoare și colaborarea cu clienți globali.

Hays România, agenție de recrutare specializată, a fost aleasă ca partener exclusiv pentru a găsi specialiști pentru întreaga gamă de roluri și pentru a derula procesele de recrutare și selecție pentru Intuitive.Cloud. “Intuitive.Cloud este o companie renumită global, care își propune excelența în servicii și transformă pasiunea pentru tehnologie în inovație continuă. Această veste reprezintă un semn clar că experții din România sunt apreciați și căutați la nivel global, de aceea suntem încântați să le oferim oportunitatea de a se alătura acestei organizații remarcabile”, declară Cristina Iacob, director executiv Hays România.

Intuitive a ales România și Ungaria datorită experților IT din aceste țări. Jay Ashok Modh, fondatorul și CEO-ul Intuitive.Cloud, are planuri pe termen lung pentru această regiune. “Intrarea noastră pe aceste piețe este o etapă importantă în viitorul companiei. Ne-am angajat să oferim servicii excelente, să lucrăm cu cei mai buni profesioniști din România, în timp ce ne extindem constant portofoliul. Obiectivul nostru este să devenim un jucător dominant în Europa. Continuăm să ne extindem baza de clienți la nivel global și oferim echipei noastre din UE oportunitatea să lucreze la proiecte noi și diverse”.

Intuitive are și o ramură de inovare care investește în startup-uri de ultimă generație, precum DevRev, ArmorCode, EndorLabs, Tessell, SAFE.security ori Datamin, astfel încât candidații selectați vor avea ocazia să se implice în numeroase activități atractive. Compania nu intenționează să deschidă un birou fizic în România – o veste bună pentru profesioniștii care vor putea lucra cu normă întreagă de la distanță, de oriunde din țară.

Rolurile disponibile la Intuitive.Cloud pot fi găsite aici. Candidații au și posibilitatea să contacteze direct Hays România, la stamin@hays.ro.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share