slate.fr: “Tocilarii” români din IT se școlesc după model francez

Francezii de la revista Slate sunt uimiți de performanțele în IT ale românilor. Nu și de faptul că mulți compatrioți de-ai lor încearcă de profite de priceperea românilor și își întind “antenele” în această parte a Europei.

Potrivit jurnaliștilor de la slate.fr, România are o mulțime de avantaje ce o fac atractivă pentru investitorii importanți din IT. Pe lângă viteza internetului, care l-a făcut invidios până și pe Bernie Sanders, candidatul democrat care visează la Casa Albă, românii au și alte atuuri: cantitatea și calitatea programatorilor, dar și salariile mici, în comparație cu cele din vestul Europei: 425 de euro, net.

La Cluj-Napoca, Slate a descoperit două școli de programatori, construite după model francez. Prima dintre ele, Academy+Plus, este “copia” École 42, o “școală” gratuită pentru programatori, fără manuale, fără profesori, dar care are peste 1.000 de cursanți, în fiecare an. École 42 este creația lui Xavier Niel (48 de ani), locul șapte în topul celor mai bogați francezi, cu o avere estimată la 8,6 miliarde de dolari. Niel a înființat prima sa companie, Minitel, la 19 ani. A vândut-o, iar apoi a investit într-o mulțime de alte afaceri de succes. Printre altele, astăzi este coproprietar al cotidianului Le Monde, acționar majoritar la Monaco Telecom și Free Mobile, dar și deținătorul drepturilor pentru melodia “My Way”, făcută celebră de Frank Sinatra.

Atât Academy+Plus, cât și cealaltă școală de programatori din Cluj-Napoca, cu rădăcini franceze – Simplon România, “sora” Simplon.co, cu sediul în Montreuil, lângă Paris – au fost create în 2014. Academy+Plus este “opera” lui Bogdan Herea, cetățean franco-român, în vârstă de 40 de ani. Născut la București, a studiat la Lyon, iar apoi a revenit în România, la Cluj-Napoca, pentru a se lansa în afaceri. Primii clienți ai companiei sale au fost, în marea majoritate, francezi – printre ei, agenția de comunicare Publicis, dar și Dior, care se mândrește cu un site “Made in Cluj”.

Din 2014, Bogdan Herea este și fondatorul Academy+Plus. Parteneriatul cu Xavier Niel le permite clujenilor să importe modelul francez. Acela fără profesori, cu o atmosferă destinsă, fără program prestabilit, cu o consolă de jocuri în sala în care se desfășoară toată “acțiunea”. Totul începe cu un test online, pentru a sorta pretendenții, iar apoi este rândul testelor propriu-zise. Cea dintâi promoție de absolvenți Academy+Plus a numărat 70 de “boboci”. În următoarea au fost de două ori mai mulți. Ținta pentru 2016 este de 200-250 de studenți. Salariile informaticienilor sunt printre cele mai bune din România, notează slate.fr. Un programator web junior câștigă în jur de 500 de euro, cu 200 mai mult decât un doctor. În cazul informaticienilor cu experiență, salariile sunt aproape la același nivel cu cele din Franța.

Academy+Plus nu este singura rampă de lansare pentru viitorii programatori din Cluj-Napoca. Simplon România și-a deschis porțile tot în 2014. Roxana Rugină, 29 de ani, a avut șansa să facă parte chiar din prima generație de programatori școliți de Simplon.co, în Franța, în 2013. După ce a absolvit un master la Paris, a încercat să-și găsească de lucru în capitala Franței. Cum oportunitățile au întârziat să apară, a început să studieze programarea. Pas cu pas, de una singură, de pe internet. Cursurile de la Simplon.co i-au dat idei: s-a gândit că n-ar strica să creeze o replică a școlii franceze, la Cluj-Napoca. Cu cei 2.500 de euro pe care i-a câștigat la un concurs pentru startup-uri, a înființat firma. O veritabilă cursă cu obstacole, mai ales că era perioada Crăciunului. Cu încă 10.000, oferiți de Orange, și cu susținerea Simplon.co, școala de programatori prindea viață.

Spre deosebire de Academy+Plus, care își propune să instruiască un număr tot mai mare de oameni, de la o promoție la alta, Simplon România (foto) urmează o altă cale. Pentru prima sesiune, lansată în octombrie 2014, doar 12 dintre cele 100 de candidaturi au fost acceptate. “Alegem doar adulți, care își urmăresc o schimbare profesională și care provin din medii defavorizate – aceasta poate însemna oameni care vin din mediul rural, persoane cu probleme financiare sau care au un handicap. Este un public care are nevoie de supraveghere permanentă, ca să nu se descurajeze de la primul obstacol”, le-a explicat Roxana Rugină francezilor de la slate.fr. Pe perioada instruirii lor, candidații aleși lucrează la un proiect și sunt înconjurați de mentori. “Nu le cerem programare de dragul programării. Îi încurajăm să reflecteze asupra tehnologiei și să dezvolte un proiect ce va avea un impact social”, completează Roxana Rugină. Zece dintre cei 12 absolvenți din prima promoție și-au găsit de lucru, în companii IT.

Dincolo de descoperirea și șlefuirea unor talente, atât Academy+Plus, cât și Simplon România, mai au o țintă: stoparea exportului de “creiere”. Deși mărturisește că primește săptămânal oferte de a lansa startup-uri în SUA sau în vestul Europei și că ar putea câștiga acolo de trei sau patru ori mai mult decât în România, Roxana nici nu se gândește să abandoneze proiectul de la Cluj-Napoca. “Roxana Rugină preferă să militeze pentru promovarea proiectelor sociale, în România. Care avansează mult mai lent decât conexiunea internet”, conchide slate.fr.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share