Cea mai importantă tranzacție medicală din vestul țării: Regina Maria preia Spitalul Première din Timișoara

de A M

După trei ani de prezență în Timișoara, Rețeaua de sănătate Regina Maria, singura care deține trei spitale cu acreditări internaționale, își consolidează expertiza medicală prin preluarea spitalului Première, cel mai mare spital privat multidisciplinar din regiunea de vest a țării.

Spitalul Première dispune de ambulatoriu integrat, laborator propriu de analize medicale și un centru performant de imagistică, dotat cu RMN și CT. Spitalul are o suprafață de 5.300 mp, o capacitate de 134 de paturi, și dispune de șase săli de operație și bloc de nașteri. Aici au loc peste 2.500 de intervenții chirurgicale și 1.400 de nașteri în fiecare an. Compania are circa 300 angajați și colaboratori, iar la finalul anului 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de șapte milioane de euro.

Printre centrele cu o înaltă expertiză medicală ale spitalului se numără Centrul de Medicina Fetală, Centrul de Chirurgia Endometriozei, Centrul de Chirurgie Spinală, Centrul de Chirurgia Sânului, Centrul de Chirurgie Bariatrică și Centrul de Chirurgie Ortopedică Avansată.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Această nouă achiziție vine după ce, în prima parte a anului, Regina Maria a anunțat preluarea celor mai importanți furnizori de servicii de imagistică din județul Timiș – Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan -, care numără cinci unități specializate. Astfel, rețeaua de sănătate ajunge la 13 locații în vestul țării, la o echipă de 550 de angajați și colaboratori, și la un portofoliu de peste 40.000 de abonați în regiune.

Rețeaua de sănătate Regina Maria a deschis prima unitate medicală din Timișoara la sfârșitul anului 2015. Un an mai târziu, a preluat centrele medicale Dr. Grigoraș și Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan. Prin această nouă tranzacție, Regina Maria se apropie de pragul de 30 de achiziții cu preluare în proporție de 100 la sută a business-ului.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.