Primii cinci cei mai mari producători locali de medicamente, după cifra de afaceri, reprezintă 12,5 la sută din vânzările totale de medicamente.
Terapia, Zentiva, Antibiotice, Sandoz şi Biofarm au fost, în 2018, cei mai mari cinci producători de medicamente cu fabrici pe piaţa locală, iar cifra lor de afaceri a ajuns la două miliarde de lei, arată o analiză a ZF, pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor Publice. Toate cele cinci fabrici au terminat cu profit net anul 2018, iar împreună au 3.500 de salariaţi, nivel similar cu cel din 2017.
În top 10 jucători de pe piaţa farma, după valoarea vânzărilor (clasament cu Abbvie pe primul loc), doar două din zece companii au şi producţie în România. Ceilalţi sunt importatori.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
România mai are puţine fabrici care produc local medicamente. Pe piață activează circa 120 de firme care au ca domeniu de activitate fabricarea produselor farmaceutice (CAEN 2120). Aceste companii generează afaceri totale de peste 2,5 miliarde de lei, potrivit datelor Registrului Comerţului. Astfel, dacă sunt excluși primii cinci producători, fabricile mici au vânzări de 500 milioane de lei, ceea ce arată diferenţa uriaşă dintre jucătorii mari şi cei mici.