„Black Friday” la Consiliul Județean Prahova: cu 40 la sută mai puțini angajați

de A M

Consiliul Județean Prahova a lansat, astăzi, o campanie de reduceri. De reduceri de personal.

Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat, pe Facebook, că numărul oamenilor care vor lucra în instituția pe care o conduce va scădea de la 247 la 146, iar asta va aduce economii semnificative la buget. „Așa cum am promis, am început restructurarea Consiliului Județean Prahova. Primul pas l-am făcut astăzi: consilierii județeni au aprobat noua organigramă a aparatului propriu al CJ, care presupune o reducere de 101 posturi și o economie la buget de 48 de milioane de lei în următorii patru ani. Ocuparea posturilor din noua organigramă se va face pe bază de concurs. Așa cum era de așteptat, consilierii județeni PSD și PPUSL nu au participat la vot”, a precizat Iulian Dumitrescu.

Preşedintele CJ Prahova susține că urmează desfiinţarea a două direcţii ale Consiliului Judeţean, care însumează alte 164 de posturi, şi evaluarea celorlalte structuri şi instituţii ale administraţiei publice judeţene. „Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate şi reducerea cheltuielilor de personal, precum şi îmbunătăţirea şi eficientizarea funcţionalităţii activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova prin aplicarea principiilor meritocraţiei şi responsabilităţii”, se menţionează în actul normativ iniţiat de Iulian Dumitrescu.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.