Ramona Pârvescu, noul Head of Unilever din România, din octombrie

de A M

Unilever face schimbări în strategia organizațională și o numește pe Ramona Pârvescu în rolul de Head of Unilever din România, din octombrie.

Odată cu numirea în funcția de Head of Unilever România, Ramona Pârvescu continuă și în funcția de Head of Customer Development pentru Unilever din Europa Centrală și de Sud, într-un dublu rol.

„Echipa Unilever din South Central Europe este echipa mea de suflet, în care am făcut primii pași în companie. E o adevărată provocare și o bucurie să pot reprezenta Unilever România, un business cu o moștenire aparte, cu o echipă extraordinar de puternică și cu un potențial uriaș. Cel mai important obiectiv al meu este să rămân în continuare aproape de colegi și, împreună, să coordonăm operațiunile pentru cele cinci divizii, să răspundem nevoilor consumatorilor”, spune Ramona Pârvescu.

Ramona Pârvescu s-a alăturat echipei Unilever în urmă cu 15 ani. A ocupat roluri-cheie în divizia de Customer Marketing and Development și a dobândit inclusiv experiență internațională în biroul Unilever din Olanda. Din 2018, din biroul din București, conduce o echipă de peste 100 de oameni și îndeplinește rolul de Head of Customer Development pentru Unilever în Europa Centrală și de Sud (România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova).

Ramona Pârvescu preia coordonarea business-ului local de la Andrew Kennedy. Acesta conduce pentru Unilever business-ul din Europa Centrală și de Sud și din Europa de Sud-Est, dar va prelua și conducerea categoriei Personal Care în Europa de Est.

Andrew Kennedy s-a alăturat echipei Unilever în urmă cu 25 de ani și a ocupat funcții de conducere pe trei continente, de la Global Strategy Officer pentru Unilever în Marea Britanie la Vice President of Customer Development în Thailanda, Africa de Sud și China. Din 2020, coordonează businessul Unilever din sud-estul Europei, iar din iulie a preluat și întreaga regiune din sud-centrul Europei.

Schimbările sunt parte din strategia organizațională implementată de Unilever la nivel internațional, prin care compania se va concentra pe promovarea culturii organizaționale agile și pe dezvoltarea celor cinci categorii de produse, la nivel global: Home Care, Ice Cream, Nutrition, Personal Care și Beauty & Wellbeing.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.