Filiala locală a destinației omnichannel de frumusețe premium nr. 1 în Europa a ales Oregon Park ca reședință pentru noul său spațiu de birouri.
Relocarea nu găzduiește doar echipa extinsă a DOUGLAS, ci se conformează și principiilor sale de sustenabilitate, deoarece compania își propune să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră Scope 1 și 2 cu 50 la sută până în 2025, comparativ cu anul financiar de referință 2018/2019.
“Oamenii noștri sunt coloana vertebrală a succesului nostru și prețuim cultura noastră unică. Pentru noua noastră casă, ne-am dorit o locație în care să putem continua să ne dezvoltăm și să prosperăm ca echipă. Oregon Park este un proiect care respectă în mod real valorile și principiile noastre, cu sustenabilitatea în prim-plan”, explică Lavinia Ivas, CEO DOUGLAS România.
- Angajatorii din tehnologie și cei din retail vor mări cel mai mult salariile în 2027
- Bunele maniere profesionale au adus împreună aproximativ 130 de participanți la „Codul Bunelor Afaceri”
- Art Safari New Museum are un nou CEO
Unul dintre cele mai mari și mai sustenabile proiecte de birouri din România, deținut de fondul de investiții Lion’s Head, Oregon Park a obținut, în 2023, certificarea Well Health & Safety, un standard oferit de The International WELL Building Institute, care recunoaște respectarea unui set de parametri de calitate, ce asigură un mediu de lucru cu un impact benefic asupra sănătății și bunăstării angajaților.
Cu o suprafață închiriabilă de circa 70.000 mp, într-unul dintre principalele centre de birouri din București, zona Barbu Văcărescu, Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri premium de clasa A, fiecare cu șase etaje, plus 3.000 mp de spații comerciale și 12.000 mp de spații verzi amenajate.
Retailerul omnichannel de produse premium de înfrumusețare a deschis trei noi magazine în România, în 2023, și își intensifică ritmul și activitățile în Europa Centrală și de Est. Extinderea rețelei de magazine va continua pe parcursul noului an, iar DOUGLAS își propune să-și consolideze prezența în orașele mari și medii din țară.
Contractul de închiriere într-unul dintre cele mai „verzi” ansambluri de clădiri de birouri din București a fost asistat de CBRE, lider global și național în investiții și servicii imobiliare comerciale.
