Top WellBeing Employer of The Year: KPMG, compania din România care se implică cel mai mult în starea de bine a angajaților

KPMG a primit locul 1 și titlul de Top WellBeing Employer of The Year, la gala organizată de Bodyshape Transformation Centre, inițiatorul competiției Top WellBeing Employer of The Year.

Conform analizei juriului de specialitate, compania câștigătoare a demonstrat un angajament ferm față de starea de bine a angajaților săi și a creat medii de lucru care încurajează și susțin sănătatea, fericirea și dezvoltarea personală a echipei.

Locul 2 și titlul de Visionary WellBeing Employer of the Year a fost obținut de Arctic, iar locul 3 și titlul de Innovative WellBeing Employer of the Year a fost ocupat de Mindit.io. O recunoaștere a eforturilor pentru a creşte starea de bine a propriilor angajați au primit și companiile finaliste, care au obținut Employee Wellbeing Recognition Award: BCR, Majorel, Provident și Philip Morris.

”Un business performant are la bază oameni performanți. Iar când oamenii din echipă au parte de comfort fizic, mintal, emoțional, asta se va reflecta automat și în performanță. Am inițiat această competiție știind, din activitatea de opt ani a centrul nostru de fitness, Bodyshape Transformation Center, cât de important este echilibrul trup-minte-suflet pentru a avea o viață de calitate. Acest echilibru trebuie obținut și în timpul orelor de lucru, care ne ocupă fiecăruia cea mai mare parte a timpului zi de zi.

În 2019, Bodyshape a devenit furnizor oficial de fitness pentru Groupe Renault, astfel că am înțeles și mai bine cu ce provocări se confruntă angajații companiilor și cum îi mobilizezi să facă mișcare. Pornind de la acest studiu de caz, ne-am dorit să aducem în lumina reflectoarelor companiile ce investesc în starea de bine a angajaților. Am creat competiția Top Wellbeing Employer of the Year, conștienți de faptul că poate contribui la creștea nivelului de sănătate prin activitate fizică a sute de mii de angajați din toată țara”, spune Irina Alionte, fondator Bodyshape Transformation Center, inițiatorul Top Wellbeing Employer of the Year.

Cum s-a desfășurat competiția

Companiile au aplicat pentru a participa la competiție în primăvară. Candidaturile au fost analizate de un juriu frmat din domenii complementare mediului de business și de promovare a stilului de viață sănătos: Irina Alionte – fondator Bodyshape Transformation Centre, Andreea Marin – personalitate media, promotor al vieții sănătoase, Marius Ghenea – antreprenor în serie & Business-Angel, Larisa Iordache – campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică, Costin Tudor – CEO și fondator Undelucram.ro, Andra Pintican – fondator Școala de HR și Dr. Cezar Amititeloaie – medic cardiolog și antreprenor.

Criteriile de departajare:

  • Viziunea companiei cu privire la wellbeing-ul angajaților
  • Strategia pentru wellbeing-ul angajaților
  • Programe de wellbeing implementate în ultimele 12 luni
  • Impactul pozitiv în organizație, inclusiv modalități de monitorizare și măsurare
  • Inovația adusă în programele de wellbeing implementate

Marele premiu, înmânat de Elisabeta Lipă

Marele premiu Top WellBeing Employer of the Year a fost acordat de Elisabeta Lipă, președintele Agenției pentru Sport. “Ascultându-vă pe toți cei care ați urcat aici, pe scenă, am tras niște concluzii: dacă vrei să fii sănătos, ești obligat să faci mișcare. Mișcarea nu înseamnă performanță. Să nu vă imaginați că vă recomand să participați la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. Vă recomand să vă mișcați, fiindcă mișcarea îți dă o stare de bine, sportul te ajută să fii sănătos, sportul înseamnă socializare, spirit de echipă, și, când toate aceste ingrediente sunt amestecate, o să vedeți ce angajați fericiți o să aveți”, a declarat Elisabeta Lipă.

Gala Top WellBeing Employer of the Year 2023 a fost prezentată de Andreea Marin. ”Gala aduce în lumina reflectoarelor companiile care promovează, sprijină cum se cuvine și încurajează starea de bine a angajaților, sănătatea lor fizică și psihică, înțelegând și legătura directă cu eficiența oamenilor în munca lor. E un demers de tip win-win, într-o lume în care se simte tot mai mult nevoia unei balanțe corecte între viața privată și cea profesională, între creativitate și starea de sănătate, productivitate pe termen lung a companiilor și împlinirea angajaților. Abordarea holistică a bunăstării în companii presupune atenția pentru ce numim wellness, luând în calcul sănătatea fizică, mintală și emoțională, deopotrivă”, a spus Andreea Marin.

DESPRE BODYSHAPE TRANSFORMATION CENTRE

Este un centru de fitness tip boutique, din București, fondat în 2015, de Irina Alionte, care a gândit și a implementat un concept unic și inovator de transformare corporală, menit să aducă schimbări pozitive și semnificative în viețile oamenilor. Conceptul Bodyshape îmbină planul de antrenamente personalizate cu nutriția și coaching-ul pe partea de motivație și mindset, pentru a obține rezultatele dorite.

Cu o abordare holistică a transformării corporale, Bodyshape promovează stilul de viață activ, la orice vârstă, încurajează adoptarea obiceiurilor sănătoase și oferă un mediu de antrenament distractiv, prietenos, relaxant și motivant. Fiecare program este adaptat nevoilor și nivelului de fitness al fiecărui individ, asigurând o experiență personalizată și eficientă. Echipa Bodyshape este formată din antrenori experimentați, specialiști de top în fitness și nutriție, dedicați să ofere clienților cele mai bune rezultate posibile și să-i inspire să atingă obiectivele de transformare personală.

În cei opt ani de existență, echipa Bodyshape a „topit”, în total, peste 7.000 kg de pe corpurile bucureștenilor și a inspirat peste 2.000 de povești de succes.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share