Un australian este noul Merchant Ecosystem Leader la tbi bank

de A M

tbi bank l-a recrutat pe Alex Garmash, un specialist în management din Australia, pentru postul de Merchant Ecosystem Leader.

Alex Garmash va ghida și va gestiona activități comerciale cheie și va încuraja colaborarea cu comercianții parteneri de pe piețele strategice ale băncii: România, Grecia și Bulgaria.

Cu peste 23 de ani de experiență în corporații și în consultanță în management, în domeniul financiar-bancar, energie, auto, sănătate sau minerit, a lucrat pe mai multe continente și în medii economice diverse: de la piețe emergente precum Ucraina, Brazilia, Thailanda și Indonezia, până la economii dezvoltate, ca Australia, Noua Zeelandă și Elveția. Înainte să se alăture tbi, s-a ocupat de zona de business transformation la o firmă globală de consultanță, Alvarez & Marsal, ca Senior Director. A lucrat și ca COO/ CFO în domeniul auto și a condus departamentul de reorganizări în Australia și Asia, ca vicepreședinte senior la McKinsey & Company.

A obținut un MBA la London Business School (Marea Britanie) și un master în economie internațională la National Economic University din Kiev (Ucraina). Are diplome postuniversitare în strategie, creștere și securitate cibernetică, de la Harvard Business School, Wharton Business School și University of Oxford. Este membru certificat al Australian Institute of Company Directors.

Ambiția băncii, sub conducerea sa, este să facă din aplicația tbi bank principalul punct de contact între consumatori și comercianți – unde cumpărăturile și vânzările se fac ușor, flexibil și instant. Și asigurarea accesului rapid la metodele alternative de plată ale băncii, în cele peste 23.000 de locații ale comercianților parteneri, rămâne o prioritate pentru echipa de  Merchants Ecosystem.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.