Chiar dacă economia crește cu cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană, business-ul pare că se adâncește în probleme. Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență, în primele zece luni din acest an, cu peste 5.000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut.
Resursele financiare insuficiente, investițiile greșite și lipsa unei strategii de risc fundamentată pe realităţile din economie sunt principalele motive ale eșecului în afaceri, arată o analiză Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucători de pe piața insolvenței. 116.952 de firme se află într-o situație de risc, iar multe și-au închis deja activitatea. Sunt cu 5.639 mai multe companii în dificultate decât în primele zece luni din 2017.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În perioada ianuarie-octombrie 2018, 7.026 societăți au intrat în insolvență, 15.014 și-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate, potrivit datelor anunțate de Registrul Comerțului. Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7 la sută, iar cel al suspendărilor de activitate a crescut cu 13,3 la sută. „Aproape 30.000 de firme au fost dizolvate în acest interval, o creștere semnificativă față de 2017. Un semnal al scăderii apetitului pentru investiții, ca urmare a înrăutățirii condițiilor din economia reală, puternic grevată de blocajul financiar și de lipsa finanțării”, afirmă analiștii de la Sierra Quadrant.
Totuși, numărul societăților intrate în insolvență s-a redus cu 4,33 la sută, iar cel al firmelor radiate cu 1,26 la sută. Per ansamblu, în România activează acum 914.415 firme și 394.790 persoane fizice autorizate.
De ce dau greș investitorii?
Într-o economie în care peste 80 la sută dintre firme sunt din zona microîntreprinderilor, să faci afaceri sustenabile reprezintă o adevărată provocare, spun experții de la Sierra Quadrant. Potrivit acestora, capitalizarea insuficientă este unul dintre motivele pentru care cele mai multe companii eșuează.
„Într-o economie în care creditul furnizor s-a extins îngrijorător de mult, firmele insuficient capitalizate cad pradă blocajului financiar, iar neîncasarea unor facturi într-un termen optim duce la suspendarea activității. Dincolo de blocajul financiar, multe firme ajunse în insolvență, de exemplu, nu au planuri de investiții bine conturate, cu strategii de risc, iar dacă le au, acestea nu țin cont de realitățile din economie”, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator Sierra Quadrant, practician cu peste 20 de ani în domeniul insolvenței.
Un alt motiv pentru care firmele nu reușesc să facă față provocărilor din economie îl reprezintă accesul dificil la finanțarea bancară. Un sondaj realizat în acest an de BNR, în rândul companiilor ce au aplicat pentru contractarea unui credit în ultimele 12 luni, arată că printre dificultățile majore întâmpinate în accesarea finanțării de la bănci sau IFN, în topul clasamentului se află cerințele privind valoarea sau tipul garanției, nivelul prea ridicat al dobânzilor și comisioanelor, clauzele contractuale, dar și birocrația.
Un alt motiv important pentru care multe firme eșuează îl reprezintă slaba pregătire economică a investitorilor. „Educația financiară reprezintă o reală problemă în economie. Sunt prea mulți cei angrenați în business care acționează din impuls, din fler, și prea puțin pe considerente solide, economice. Așa se ajunge la investiții peste posibilități în clădiri, mașini etc. sau la acordarea excesivă de dividende, fără a ține cont de dinamica financiară a afacerilor”, afirmă Ovidiu Neacșu.
Bucureștenii, campioni la eșec în business
Analiza Sierra Quadrant arată că cel mai riscant mediu de afaceri, judecând după numărul mare de firme aflate în dificultate, este Bucureștiul, cu 1.372 insolvențe, 1.646 firme suspendate, 10.446 societăți radiate și 5.779 firme dizolvate, în primele zece luni din 2018. Asta în condițiile în care în București activează cele mai multe societăți din România (238.523 firme și PFA).
„Comerțul reprezintă cel mai riscant domeniu investițional, cu 2.210 insolvențe, 4.557 suspendări de activitate, 18.342 firme radiate și 9.166 firme dizolvate. Urmează construcţiile, tranzacțiile imobiliare, sectorul HORECA și transporturile, domenii cu un grad ridicat de risc. Iar din urmă vin puternic serviciile și activitățile culturale, sectoare în care s-au înregistrat și cele mai ridicate rate de radieri față de anul precedent, de peste 30 la sută”, arată analiza.
În topul firmelor intrate în insolvență în 2018, Capitala este urmată de Bihor (487), Timiș (374), Constanța (362), Iași (337), Cluj (257), Brașov (232). La polul opus se află Covasna (42), Sălaj (46), Botoșani și Călărași (49), Mehedinți (53), Gorj (54), Teleorman (56), Ialomița (57) și Dâmbovița (59). În Satu Mare s-a înregistrat cea mai ridicată creștere a numărului de firme intrate în insolvență, de 69,4 la sută.
În ceea ce privește situația firmelor suspendate în acest an, Bucureștiul este urmat de Bihor (818), Cluj (677), Constanța (600), Prahova (558) și Neamț (549), în timp ce județele cu cele mai puține asemenea situații sunt Ialomița (75), Covasna (127), Brăila (142), Gorj (149), Caraș-Severin (156), Tulcea(155), Giurgiu (160), Teleorman (167), Botoșani (192). În Vrancea a fost înregistrată cea mai ridicată creștere a numărului de firme suspendate, de 37 la sută.
La capitolul firme radiate în 2018, Capitala este urmată de Cluj (2.812), Timiș (2.643), Iași (2.614), Constanța (2.433), Bihor (2.371), Prahova (2.206) și Dolj (2.100), iar în topul firmelor dizolvate, de Timiș (1.561), Cluj (1.352) și Constanța (1.316). Cea mai ridicată creștere a numărului de firme radiate a fost înregistrată în Dâmbovița, 34,5 la sută, iar în ceea ce privește firmele dizolvate, cel mai mult a crescut numărul celor din Botoșani, cu 87,3 la sută.
Cum eviți riscul în afaceri
Tu știi cu cine faci afaceri, dacă firma respectivă are dificultăți financiare, procese, probleme cu plățile? O întrebare simplă pe care, însă, prea puțini investitori și-o pun atunci când înregistrează un contract. „Sub mirajul câștigului, există mulți oameni de afaceri care închid ochii la creditul furnizor, care nu iau în calcul costurile aferente întârzierii plăților, care încearcă să vadă jumătatea plină a paharului, ignorând semnalele de alarmă”, afirmă experții de la Sierra Quadrant.
Ce este de făcut? Pentru a evita dificultățile financiare generate de relația cu partenerii, este esențial să te informezi din timp cu privire la dinamica afacerilor partenerilor. „Informația este esențială în afaceri. Prin utilizarea serviciilor de management al riscului comercial, veți afla din timp dacă partenerul respectiv prezintă o situație financiară solidă. Pe de altă parte, este necesară o mai bună estimare a dimensiunii afacerii. Multe companii intră în insolvență pentru că și-au supraestimat veniturile, au avut așteptări mult prea optimiste legate de potențialul economic al industriei, al locației sau al partenerilor, furnizori și clienți. Altfel spus, o vorbă populară spune că trebuie să te întinzi cât te ține plapuma. Nu în ultimul rând, este nevoie, ca investitor, să te asiguri că angajații tăi au educația economico-financiară necesară pentru a conduce business-ul pe profit. Este esențial să te informezi continuu despre dinamica climatului investițional. Să fii la curent cu legislația, cu știrile economice, cu trendurile, să iei în calcul sezonalitatea, dinamica inflației, sunt elemente esențiale, pe care orice investitor trebuie să le cunoască”, afirmă experții.









