Ciprian Pop a primit autorizarea din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru funcția de director general al Allianz-Țiriac Pensii Private.
Ciprian Pop are o experiență de aproape 20 de ani în Allianz-Țiriac și în grupul Allianz, iar în ultimii trei ani a ocupat poziția de director general al Allianz-Țiriac Unit (fosta Gothaer), deținută integral de Allianz-Țiriac.
Anterior, a coordonat departamentul de actuariat financiar din Allianz-Țiriac Asigurări. În 2018-2019, a fost responsabil, din poziția de Country Chief Risk Officer, de activitatea de management al riscului a Allianz Thailanda, și a acumulat o expertiză amplă în actuariat și managementul riscului, la nivel local și internațional.
- Adriana Record (CCIFER): „Capitalul uman este un avantaj competitiv al României, pe care investitorii francezi îl recunosc în unanimitate”
- MAGNETICO Timișoara: Liderii de resurse umane discută despre transformarea brandului de angajator
- Departamentele care au cea mai mare nevoie de angajați în această perioadă: vânzările, client service, administrativ/ logistică și financiar/ contabilitate, pe primele locuri
Ciprian Pop a absolvit facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și masteratul de tehnici actuariale din ASE București. Deține și certificarea în tehnici actuariale oferită de Institutul de Actuariat din Marea Britanie și este membru în Consiliul Director al Asociației Române de Actuariat (ARA).
Conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private este completată de Alexandra Bălan Marinescu, director general adjunct.
Allianz-Țiriac Pensii Private administrează active nete de circa 36 miliarde de lei (la finalul lunii iunie 2025) și are peste 1,7 milioane de participanți la fondurile de pensii private administrate. Gestionează trei fonduri de pensii private – pilonul II (AZT Viitorul Tău) și pilonul III (AZT Moderato și AZT Vivace).
