Americanii de la Coherent Solutions vor să-și mărească echipa din România de 6 ori, până la 400 de angajaţi, în următorii doi ani

Compania americană de software şi consultanţă cu peste 2.000 de salariați în opt ţări vrea ca până la finalul anului 2024 să angajeze în România 400 de oameni, de la 65, în prezent.

Coherent Solutions are deja centre în Belarus, Bulgaria, Lituania, Moldova, Polonia, România şi Ucraina, și va deschide, în perioada următoare, primele filiale în America de Sud.

“Piaţa de IT din România, în special pe segmentul de dezvoltare software, este una dintre cele mai dinamice din regiune. Este unul dintre motivele pentru care mizăm pe creşterea business-ului de aici. Am deschis biroul din România în primăvara lui 2021, sub auspicii nu foarte favorabile, din cauza pandemiei, dar în acelaşi an am reuşit să ajungem la o cifră de afaceri de aproape un milion de dolari. Pentru 2022, estimăm că vom ajunge la afaceri de peste patru milioane”, afirmă Igor Epshteyn, CEO Coherent Solutions.

Compania are acum 65 de angajaţi. Până la finalul lui 2024, la operaţiunile din România vor pune umărul 400 de angajaţi şi colaboratori permanenţi, care vor furniza soluţii software pentru clienţi din toată lumea – de la inteligenţă artificială (AI) și învăţare automată la Internet of Things și realitate extinsă. Atragerea de clienţi din Europa este o prioritate, motiv pentru care Coherent Solutions va continua să se extindă în regiune. În perioada următoare, vor fi deschise şi primele filiale în America de Sud.

“Proiecţiile noastre pentru următorii doi ani estimează dublarea forţei noastre de muncă aproximativ la fiecare 12 luni. La nivel naţional, industria are un deficit anual de circa 10.000 de specialişti, circa jumătate din cererea de pe piaţă. În principalul nostru domeniu de activitate, dezvoltarea de software, aproape trei sferturi dintre companii (72 la sută) s-au confruntat cu fluctuaţii de personal determinate de plecarea angajaţilor.

Valorile angajaţilor sunt extrem de importante pentru noi: ca să atragem cei mai buni oameni, a devenit critic să identificăm proiectele cu adevărat interesante pentru candidaţi şi modul în care angajaţii își pot pune în valoare abilităţile – nu doar muncind de oriunde, ci şi pentru proiecte pe care le consideră interesante sau provocatoare. Provocarea este, în egală măsură, şi a angajatorului”, spune Alina Şandru, General Manager Coherent Solutions România.

Echipele Coherent Solutions sunt implicate şi în proiecte avansate de AI şi învăţare automatizată, ca procesarea imaginilor, viziunea computerizată şi procesarea limbajului natural, cu aplicaţii precum recunoaşterea trăsăturilor faciale sau prognoza vânzărilor. Dezvoltă și soluţii bazate pe blockchain, care includ blockchain-uri private şi publice, contracte inteligente, infrastructuri de reţea blockchain, protocoale criptografice şi algoritmi.

În domeniul realităţii extinse (XR), a realizat inovaţii în tehnologii haptice, vizualizarea datelor, navigarea în spaţiile interioare şi asistenţă inteligentă, iar proiectele de IoT vizează dispozitive portabile, sisteme de încălzire şi aerisire, maşini cu comandă numerică, gestionarea flotelor de vehicule, asistenţă medicală de la distanţă sau managementul caselor inteligente. Are o paletă diversificată de produse şi servicii și acoperă majoritatea tehnologiilor de pe piaţă: Java, .Net, Frontend, etc.

Potrivit datelor Coherent Solutions, în contextul deficitului de specialişti în IT, principala presiune cu care se confruntă companiile este determinată de majorarea costurilor de personal. Salariul şi beneficiile asimilate acestuia reprezintă în continuare baza de plecare în negocierile cu angajaţii şi candidaţii pe posturile vacante, iar anvelopele salariale bugetate de companii cresc anual cu ponderi ce depăşesc cu mult rata majorărilor salariale din alte industrii.

Aproape la fel de importante sunt flexibilitatea angajatorului (inclusiv posibilitatea colaborării prin SRL, PFA, contract individual de muncă), opţiunea de a lucra remote, rutele de training oferite (în special pentru angajaţii de nivel junior) şi beneficiile extrasalariale. Toate se numără printre opţiunile oferite de Coherent Solutions.

Un subiect discutat adesea în fazele de negociere cu candidaţii este posibilitatea de a lucra de la distanţă, un beneficiu de care mulţi angajaţi au beneficiat în ultimii doi ani şi la care nu mulţi sunt dispuşi să renunţe – și asta doar dacă li se oferă libertatea de a reveni la birou când şi câte zile doresc. Peste două treimi dintre companiile din tehnologie propun scheme de lucru flexibile, la alegere între birou şi muncă remote.

În contextul actual, tot mai mulţi profesionişti din alte domenii aleg să-şi schimbe cariera pentru a lucra în domeniul IT. Conform reprezentanţilor Coherent Solutions, majoritatea celor care aleg reconversia profesională sunt foşti angajaţi din sectoare precum inginerie şi construcţii, finanţe-bănci ori afaceri. În echipa sa se regăsesc oameni care s-au reprofilat după 15 ani petrecuţi în alte domenii.

DESPRE COHERENT SOLUTIONS

Este o companie de software şi consultanţă cu peste 2.000 de angajaţi în opt ţări. Produsele şi serviciile sale includ soluţii digitale personalizate, dezvoltarea de aplicaţii web şi mobile, devops and servicii de date şi tehnologii emergente ca blockchain şi IOT, cu peste 1.000 de proiecte finalizate de la înfiinţarea companiei, în 1995. Are sediul central în Minneapolis (Minnesota, SUA) şi centre de dezvoltare în Belarus, Bulgaria, Lituania, Moldova, Polonia, România și Ucraina.

Articolul anterior

Andreea Cioromela, director general adjunct la Kaufland România, preia și rolul de administrator

Articolul următor

Prima bancă din România, care publică salariile în anunţurile de angajare

Articole din aceeași categorie
Total
4
Share