În 1 martie, Autoritatea Vamală Română, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, a lansat primul program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul vamal.
Printre disciplinele pe care cursanţii le vor aprofunda pe parcursul programului de studii postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională „Expert Vamal” se numără afaceri şi logistică internaţională, noţiuni introductive în activitatea vamală, expertiza mărfurilor, elemente de taxare, valoarea în vamă, datorie vamală şi garanţii, regimuri vamale şi regimul fiscal al produselor accizabile.
Potrivit prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector cu relaţiile cu mediul economico-social şi viaţa studenţească la Academia de Studii Economice din Bucureşti, programul are o o durată de 90 de ore, derulate pe parcursul a două luni calendaristice, și se adresează personalului Autorităţii Vamale Române, specialiştilor în domeniul afacerilor internaţionale, comisionarilor vamali şi reprezentanţilor vamali. Va contribui la creşterea gradului de expertiză relevantă pentru cursanţi şi la formarea de specialişti in domeniul vamal. Programul va dezvolta competenţele exercitării profesiei de expert vamal, iar cursurile vor fi susţinute de profesori universitari de la ASE şi de specialişti ai Autorității Vamale Române.
- DevCon 2026: peste 3.000 de profesioniști IT, 60+ speakeri și șase scene dedicate tehnologiilor care schimbă industria
- Compania de consultanță imobiliară Colliers România are un nou Associate Director | Tenant Services
- Dragoș Georgiță, VP of Engineering @ Adobe România: 20 de ani în Adobe, de la inginer într-un startup bucureștean la VP. “Leadershipul nu începe când primești un titlu”
ASE Bucureşti este liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, bine poziţionată în rankingurile internaţionale de prestigiu. Cu o tradiţie de 110 ani și 350.000 de absolvenţi, oferă mereu noi oportunităţi celor 25.000 de studenţi români şi străini.
