Avocat: Multe companii le refuză angajaților-părinți dreptul de a primi zile libere plătite. Ce pot face aceștia

Foto: Anastasia Shuraeva

Deoarece unele agenții pentru ocuparea forței de muncă județene interpretează legislația în dezacord cu spiritul în care a fost creată, multe companii le refuză angajaților dreptul conferit prin OUG 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice ce presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară.

Numeroși părinți, din mai multe județe, au semnalat această situație cabinetului de avocat Victor Stănilă Law Office. Potrivit acestuia, situațiile sunt generate de modul în care unele agenții interpretează art. 1 alin (1) al OUG 147/2020, în sensul că unul dintre părinți are dreptul la zile libere plătite pentru supravegherea copiilor doar dacă în instituția de învățământ frecventată de copii se confirmă cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19.

Judecând astfel, AJOFM-urile respective refuză să le plătească angajatorilor indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată părinților, în cuantum de 75 la sută din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, după cum prevede art. 3(1) din Ordonanța de Urgență.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În interpretarea articolului, avocatul apreciază că trebuie urmărit spiritul actului normativ elaborat cu scopul de a oferi “protecția sanitară și socială a copiilor faţă de răspândirea coronavirusului, concomitent cu asigurarea și continuarea procesului educațional al acestora“, dar și “avantajul de a elimina dificultățile presupuse de celelalte soluții legislative în ceea ce privește asigurarea supravegherii și îndrumării corespunzătoare a copilului în procesul educațional”, după cum se specifică în Nota de fundamentare a OUG 147/2020.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În plus, în art. 2 al OUG 147/2020 se specifică faptul că părinții în cauză “au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară”.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, “părinții vor beneficia de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor pe perioada în care activitățile didactice din școli, grădinițe, sau creșe sunt limitate sau suspendate ca urmare a răspândirii SARS-COV-2”.

“Cei care sunt chemați să aplice legea ar trebui să interpreteze dincolo de textul așa-zis ambiguu, luând în considerare scopul pentru care a fost edictată norma: un ajutor pentru părinții care nu au cu cine să își lase copiii atunci când cursurile se desfășoară online. A pretinde că OUG 147/2020 se aplică doar dacă există cazuri de COVID 19 în școală este rea-voință. Apreciem că art. 1 alin (1) din OUG 147/2020 ar trebui interpretat în sensul că au dreptul la concediu plătit pentru supravegherea copiilor sub 12 ani părinții ai căror copii nu se pot duce fizic în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, pentru că respectivele unități funcționează conform sistemului hibrid sau roșu, chiar dacă în respectivele instituții de învățământ nu există cazuri confirmate de îmbolnăviri cu Covid-19”, declară Victor Stănilă (foto), Managing Partner Victor Stănilă Law Office.

Potrivit art. 1 alin (1) OUG 147/2020 “se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde sunt înscriși, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, efectuată de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, și având în vedere hotărârile comitetului județean pentru situații de urgență, respectiv Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București”.

Pentru fiecare zi liberă acordată pentru îngrijirea copilului, statul acordă o indemnizație de cel mult 193 de lei pe zi brut. Acest drept va fi plătit de angajator și este supus impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă, pentru veniturile din salarii și asimilate acestora.

Pentru decontarea sumelor, angajatorul depune cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau sucursala/ punctul de lucru al acestuia, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației.

Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric, în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei, iar sumele plătite cu titlu de indemnizaţie se decontează în 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept. Pentru nerespectarea acestei prevederi, este sancționat cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare persoană pentru care refuză acordarea zilelor libere, fără a depăși valoarea cumulată de 20.000 de lei.

DESPRE VICTOR STĂNILĂ

Este avocat de drept civil si dreptul afacerilor, specializat pe piața de capital. Fondator al propriului cabinet de avocatură, are dublă pregătire – în drept și economie, domeniu în care s-a specializat la cursurile postuniversitare în finanțe ale Universității din Porto. Are experiență de peste 15 ani pe piața de capital, unde a activat ca purtător de cuvânt al CNVM, apoi ca Head of Compliance la SSIF Tradeville. Pe lângă domeniul financiar, are o vastă experiență în dreptul afacerilor, de la clasicele operațiuni de înregistrare a evenimentelor corporative la consultanță privind vulnerabilități ce pot atrage răspunderea delictuală sau contractuală a firmei sau evaluarea riscurilor pentru prevenirea faptelor de natură penală, cu care s-ar putea confrunta societatea. Mai multe informații despre Victor Stănilă pot fi găsite pe LinkedIn sau pe victorstanila.ro.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share