În contextul diferitelor evenimente curente, interne și/ sau internaționale, un subiect precum cel ce privește posibilitatea prin care efectuarea serviciului militar în România devine obligatorie poate prezenta interes. De altfel, un subiect precum acesta vine cu scopul de a preveni o probabilă dezinformare, arată Cătălin Pop, avocat Iordăchescu & Asociații.
În prezent, serviciul militar poate fi efectuat pe bază de voluntariat, adică armata nu mai e obligatorie. Acest aspect rezultă din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Din 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, s-a suspendat. Totuși, cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare.
„Pe de altă parte, aceeași Lege 395/2005, în articolul 3, dispune că, pe durata stării de război, a stării de mobilizare, și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii. Asta înseamnă că, în cazul declarării stării de război sau stării de mobilizare, ori în ipoteza instituirii stării de asediu, <armata redevine obligatorie>”, declară Cătălin Pop.
Cine declară sau instituie starea de război, mobilizare sau asediu?
Constituția României spune în art. 65 alineatul (2) că Parlamentul – Camera Deputaților și Senatul -, în ședință comună, poate declara mobilizarea totală sau parțială și starea de război. Art. 93 din Constituția României arată că președintele României este cel care instituie starea de asediu și starea de urgență. În temeiul acestui articol al Constituției României, președintele a declarat starea de urgență în raport de situația pandemică generată de Covid-19.
Despre starea de război, mobilizare, asediu
Constituția României, în ceea ce privește starea de război, starea de mobilizare și starea de asediu, se completează practic cu Legea nr. 355 din 20.11.2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război și cu OUG nr. 1 din 21.01.1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. Din aceste dispoziții normative aflăm detaliile privind cele trei ipoteze de interes, în special procedurile de urmat în ceea ce privește fiecare stare declarată sau instituită.
Cine nu poate fi obligat să execute serviciul militar în caz de stare de mobilizare, război sau asediu?
Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare arată că cetățenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii români, bărbați, cu vârste între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar. Femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar.
„Regula de mai sus însă are și excepții, în sensul în care Legea nr. 446/2006 arată categoriile de persoane care sunt scoase din rândul cetățenilor încorporabili. Cei care nu îndeplinesc serviciul militar sunt: <cei clasați inapți pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență, conform baremului medical; personalul hirotonit sau ordinat care aparține cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult și călugării care au o vechime în mănăstire de cel puțin doi ani; persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, și cele arestate preventiv sau trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat cauza penală>, și cei care, în general vorbind, dar cu respectarea unor anumite condiții, au persoane în întreținere”, afirmă Av. Pop.
Un aspect de remarcat este dat de art. 4 al Legii 446/2006, care prevede că „cetățenii care, din motive religioase sau de conștiință, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul alternativ”. În acest caz, nu am vorbi de o neîndeplinire a serviciului militar, ci doar despre faptul că, practic, cel încorporat poate refuza să poarte armă.
Despre procedura încorporării
Legea 446/2006 detaliază procedura prin care cetățeanul român este încorporat. Această procedură implică medicul de familie, istoricul medical, comisia locală de încorporare, etc.
Deși vorbim de o procedură legată de serviciul militar, mijloacele de apărare a drepturilor există în mod clar. Deciziile comisiilor locale se pot contesta la comisia județeană de încorporare. „Dacă recruții consideră că au fost lezați într-un drept sau interes legitim, după epuizarea căilor de atac, se pot adresa instanțelor competente”. Deci orice cetățean se poate adresa în final instanțelor de judecată, în fața unui judecător care o să rezolve acțiunea promovată de acesta, orice cetățean își poate apăra concret drepturile.
Sancțiuni în caz de refuz al încorporării
În cazul încălcării unei obligații stabilite de lege, există și sancțiuni. În materia încorporării, există sancțiuni contravenționale, care pot consta în amenzi între 500 și 8.000 de lei (raportate la valoarea salariului minim brut pe economie), conform Legii 446/2006. Pot exista și sancțiuni penale. Codul penal sancționează infracțiunile de sustragere de la serviciul militar sau de la luarea în evidență militară sau neprezentarea la încorporare sau concentrare. Totuși, cu privire la aceste infracțiuni, trebuie îndeplinite anumite condiții strict prevăzute de Codul penal.
Concluzii
Toate aceste aspecte trebuie conștientizate cu titlu de informare, deoarece, cel puțin din perspectiva serviciului militar, există multe variabile ce depind de circumstanțele internaționale și de cele interne. Trebuie avut în vedere și că Parlamentul, cu numărul corespunzător de voturi, poate modifica dispozițiile legale prezentate (cu excepția Constituției, a cărei modificare ar necesita o revizuire a acesteia).
„Există multe incertitudini. În orice caz, ce nu trebuie uitat este faptul că mereu există mijloace prin care drepturile românilor să fie protejate. Înrolarea este un subiect privitor la care, în eventualitatea unui conflict, se poate ajunge în final în fața unui judecător”, explică Av. Cătălin Pop.