Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața de software, dintre care zece ani și pe piața din Oradea, berg Computers se află într-o continuă fază de dezvoltare: abordează piețe noi, deschide colaborări noi, implementează tehnologii noi. Din acest motiv, compania este permanent implicată în creșterea echipei.
În acest moment, unul dintre principalele obiective ale recrutorilor berg Computers este dublarea echipei de SAP din Oradea, ca urmare a extinderii activității în acest oraș. „Căutăm noi colegi, pasionați de programare, indiferent de nivelul de experiență, pentru că ne implicăm activ în formarea și dezvoltarea fiecăruia dintre ei, și le sprijinim perfecționarea prin programe de training. Căutăm skill-uri de JavaScript Frontend Developer, Backend Developer și Test Engineer, necesare dezvoltării de aplicații bazate pe SAP Fiori. Sunt necesare cunoștințe de bază de JavaScript și JQuery sau SQL și OOP”, declară Florin Dumitrescu, COO al berg Computers.
Pentru un dialog rapid cu cei interesați, există un canal de comunicare directă cu departamentul de HR și platforma de cariere berg Computers. În plus, reprezentanții companiei cu sediul central în Timișoara vor fi prezenți la Târgul de Cariere din Oradea, în 16 noiembrie, pentru a oferi detalii despre cerințe, program de training și beneficii.
DESPRE BERG COMPUTERS
Are la activ peste 2.700 de proiecte, pentru mai mult de 760 de clienți, și oferă servicii de software la comandă, web design și outsourcing, dezvoltare de aplicații mobile, servicii de suport și consultanță IT. „Sintetic, activitatea noastră se poate exprima prin cumularea a aproape două milioane de ore de programare. Prin aplicațiile noastre, suntem prezenți în 24 țări, pe toate continentele, peste 20.000 de oameni beneficiază de rezultatele muncii noastre”, arată Florin Dumitrescu.