vineri, iulie 17, 2026

Cafea, oameni, cariere: Cafeneaua cu Joburi dă startul sezonului de evenimente de recrutare din această primăvară

de A M

Băcăuanii aflați în căutarea unui loc de muncă pot da refresh actualei cariere sau pot începe un nou drum profesional la finalul acestei săptămâni, la Cafeneaua cu Joburi.

Evenimentul organizat la Bacău de Asociația Oameni Valoroși pentru Companii de Succes, în 3 martie, este primul dintr-o serie ce va pune față în față candidații și potențialii lor angajatori, în perioada următoare, la Timișoara (Hotel Timișoara Convention Center, orele 10-17), în 6 martie, la Arad (Hotel Continental Forum, 10-16), în 7 martie, la Satu Mare (Hotel Aurora, 10-16), în 9 martie, și la Baia Mare (Hotel Mara, 10-16), în 10 martie.  

Până în acest moment, s-au alăturat evenimentului de la Bacău zece companii care își doresc să discute cu viitorii angajați, într-un cadru relaxat, la o cafea sau un ceai. Întâlnirea este programată la Hotel Dumbrava, între orele 12 și 18, și are sprijinul Universității Vasile Alecsandri din Bacău, dar și al celor de la Unitatea Militară 0903 Bacău.

“Cafeneaua cu Joburi este un altfel de eveniment cu locuri de muncă, în care aducem persoanele aflate în căutarea unui job în fața angajatorilor. De ce spunem că este altfel? Ne mândrim cu atmosfera pe care o aducem în fiecare eveniment, dar și cu serviciile extra pe care le oferim participanților și companiilor”, explică organizatorii.

Într-o atmosferă de cafenea, participanții la evenimente sunt primiți cu un ceai sau o cafea din partea casei și sunt îndrumați de echipa de consultanță în carieră către companiile care au locurile de muncă potrivite cunoștințelor, experienței și dorințelor lor.

Prin aceste evenimente, organizatorii își propun să aducă o nouă perspectivă asupra pieței muncii pentru studenți. “Știm că mulți dintre ei sunt deja pe piața muncii. Unii au un loc de muncă în domeniile pe care le studiază, alții în diverse domenii mai puțin legate de studiile pe care le urmează. Ne dorim ca, prin această invitație, să punem împreună bazele unui drum lin către primul lor job”, arată reprezentanții Cafenelei cu Joburi.

Candidații pot discuta cu angajatorii, fără presiunea unui interviu, despre cerințele pe care le impun posturile disponibile, despre cotele de salarizare din domeniu, dar și despre alte abilități pe care le pot căpăta pentru a-și crește șansele de angajare.

De ce să participi la un astfel de eveniment?

La Cafeneaua cu Joburi, companiile aflate în căutarea unui nou angajat și oamenii care vor să-și găsească un job beneficiază de cele mai bune servicii, oferite de echipa Asociației Oameni Valoroși pentru Companii de Succes, în parteneriat cu ECIM – Compania de Consultanță și Recrutare, constituită din experți în recrutare, pregătiți să susțină candidații indiferent de domeniu. Aceștia primesc consultanță specializată și ajutor în constituirea unui CV de succes.

Cafeneaua cu Joburi înseamnă o serie de evenimente organizate în diferite orașe din țară. Peste 25.000 de oameni au participat deja la aceste evenimente, iar 300 de companii au ales Cafeneaua cu Joburi drept partener în procesul recrutării noului lor angajat. Cu ajutorul experților ECIM, mai mult de 2.000 de oameni au plecat de le evenimente cu un răspuns favorabil din partea companiilor și au fost angajați.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.