În așteptarea celor mai aglomerate două luni ale anului, una dintre cele mai importante companii de curierat din România și-a consolidat capacitățile operaționale prin extinderea forței de muncă cu 20 la sută.
Cargus va asigura un efectiv suplimentar de curieri, disponibil în zilele de sâmbătă, în locații cu volume mai mari. Compania se pregătește pentru cel mai plin Black Friday de până acum și anticipează o creștere de 60 la sută a numărului de livrări în ziua de vârf, față de o zi obișnuită de livrare.
Ca să răspundă eficient cererii crescute de livrări din cea mai aglomerată perioadă a anului, Cargus a făcut investiții strategice în extinderea infrastructurii operaționale, în 2024. Și-a relocat depozite-cheie în Târgu Mureș, Craiova, Sibiu și Râmnicu Vâlcea, și a crescut capacitatea zilnică totală de procesare, în aceste centre, la peste 66.000 de colete. În plus, o nouă platformă omnichannel, concepută să ofere o experiență intuitivă, simplificată și integrată, pe toate canalele de servicii clienți, a fost implementată în al treilea trimestru al acestui an.
- Zentiva România primește certificarea Top Employer, pentru a patra oară consecutiv
- Dacia va avea un nou director de vânzări & marketing, din februarie
- ReSource by OLX Locuri de Muncă: Pe 5 februarie afli cum va arăta piața muncii din România în 2025 și ce își doresc candidații în contextul actual
„Black Friday marchează începutul unui sezon de vârf, pentru care suntem pregătiți să sprijinim volumele în creștere ale partenerilor noștri și să menținem un nivel al serviciilor de înaltă calitate. Accentul pe care îl punem pe modernizarea centrelor de sortare și implementarea de soluții digitale ca automatizarea și integrarea omnichannel ne permite să gestionăm eficient fluxul crescut și să menținem un grad ridicat de satisfacție în rândul clienților”, spune Șerban Stoica, Chief Sales Officer la Cargus.
Cargus estimează și o creștere cu circa 40 la sută a numărului de rute de transport, ca măsură de acoperire eficientă a cererii mari venite de la retailerii care colaborează cu Cargus. Pe lângă volumele interne procesate, Cargus se așteaptă la o creștere semnificativă a numărului de livrări internaționale, în timpul sezonului de vârf. Acesta a înregistrat deja o creștere de aproape 50 la sută în prima jumătate din 2024, față de aceeași perioadă din 2023.
În ceea ce privește categoriile de produse livrate în următoarele două luni, Cargus anticipează că Black Friday și tendințele de sărbători le vor reflecta pe cele din anii precedenți. Articolele vestimentare, electronicele, electrocasnicele și produsele cosmetice sunt cele mai populare.
Ca să faciliteze procesul de plată a coletelor, Cargus a adăugat posibilitatea de plăți prin Google Pay și Apple Pay, direct în aplicația mobilă a companiei. Serviciul este adaptat și pentru plata coletelor ramburs.
DESPRE CARGUS
Cu peste 30 de ani de experiență, este prima companie de curierat de pe piața românească. Are peste 2.600 de angajați și colaboratori și oferă o gamă largă de servicii de curierat: livrare la domiciliu și servicii out-of-home, prin rețeaua națională SHIP & GO, care permite clienților să ridice sau să trimită colete, din peste 2.000 de puncte în toată țara, puncte partenere sau lockere. Deține cinci centre naționale de sortare, două depozite gateway și 36 de depozite în țară. În plus, operează un hub transfrontalier în Polonia, pentru servicii de curierat internațional.