Grupul City Grill a ajuns, în 2018, la o cifră de afaceri de 37,7 milioane de euro, și a înregistrat o creștere de patru milioane de euro față de anul precedent.
Cu o creștere de 11 la sută față de 2017, City Grill a rămas cel mai important grup românesc de HoReCa. 40 la sută din cifra de afaceri provine de la clienții care utilizează sistemul de fidelizare Out4Food. Valoarea medie a bonului, în 2018, a fost de circa 100 de lei, iar numărul de clienți a înregistrat o creștere de zece la sută față de anul precedent și a fost principalul motor al evoluției cifrei de afaceri.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Locațiile premium au fost cele mai căutate, inclusiv pentru evenimente: Caru’ cu bere, Pescăruș, Hanu’ lui Manuc și Hanu’ Berarilor. Potrivit unui studiu realizat pentru grupul City Grill în 2018, Caru’ cu bere este preferatul bucureștenilor, care apreciază calitatea mâncărurilor și a serviciilor, dar și atmosfera și amenajarea restaurantului.
Pentru 2019, Grupul City Grill prognozează o creștere de cel puțin zece procente, ce ar însemna depășirea unui nou prag financiar, de 42 milioane de euro. Extinderea Hanu’ Berarilor – Casa Soare, unde se construiește o anexă ce va avea rol de sală de evenimente și bucătărie, alături de reamenajarea restaurantului Pescăruș, sunt proiectele majore realizate în 2018, în restaurantele existente. Anul trecut, valoarea investițiilor s-a ridicat la 2,3 milioane de euro, iar pentru 2019 sunt bugetate investiții de 3,5 milioane. “Mizăm în continuare pe specificul românesc și ne dorim să creăm destinații gastronomice cu identitate, potrivite cu filozofia de business și cu publicul nostru. Avem discuții permanent, și în București, și în alte orașe mari, iar anul acesta vrem să deschidem două noi restaurante”, declară Daniel Mischie (foto), CEO Grup City Grill.
În 2018, Grupul City Grill a intensificat programul de investiții în dezvoltarea resurselor umane, pentru limitarea efectelor deficitului de personal din HoReCa. Proiectele principale din acest segment sunt Academia City Grill, care pregătește personal acreditat pentru domeniul ospitalității, și începerea proiectului de învățământ dual, la liceul Mihai Bravu, din București, unde sunt implicați 60 elevi din două clase.
“2018 a fost marcat, mai mult ca niciodată, de deficitul de forță de muncă în domeniul nostru, dar am văzut semnale puternice și din alte industrii. Sperăm ca acțiunile noastre pentru creșterea nivelului de pregătire, a standardului de beneficii pentru angajați și educație, să fie completate la nivel de piață și de alți jucători, astfel încât România să poate fi o țară de top pe harta ospitalității”, spune Daniel Mischie.
City Grill are peste 1.350 de angajați, în restaurantele și cafenelele sale, și este cel mai important angajator român din industria restaurantelor. Cele mai căutate poziții sunt cele de picoli, ospătari, bucătari și ajutor de bucătar.